În ziua de astăzi, oamenii sunt foarte răspândiţi fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în bună rânduială un lucru-două şi abia apoi mă gândesc la altele, niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gândesc să fac lucrul cutare; îl termin şi abia după aceea mă gândesc să fac altceva. Pentru că dacă încep altul fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna. Şi numai ce se gândeşte la ele, că îl şi apucă schizofrenia.

Odată a venit la Colibă un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că se chinuieşte pentru că are o sensibilitate moştenită de la părinţi etc. „Despre ce boală moştenită îmi vorbeşti?”, l-am întrebat. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, şi apoi să iţi cauţi un loc de muncă”. M-a ascultat, sărmanul, şi şi-a aflat calea. Aşa se află oamenii pe ei înşişi.

- Părinte, şi eu obosesc repede când lucrez. Nu înţeleg care-i pricina.

- Ceea ce îţi lipseşte ţie este răbdarea. Şi pricina pentru care nu poţi să ai răbdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părţi şi oboseşti. Iar aceasta îţi pricinuieşte şi o nervozitate, fiindcă te nelinişteşti.

Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie, pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea deloc răbdare. începea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uşi, se supăra şi le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperişuri. Însă pe toate le lăsa neterminate, nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn se pierdea, altă parte se tăia greşit. Aşa se omoară câte unul fără să reuşească nimic.

Sunt unii care, deşi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă şi se încurcă în multe, însă nu fac nimic cum se cuvine şi îi mai trag după ei şi pe alţii. Este bine ca omul să facă numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată şi odihnită, şi după aceea să înceapă altceva. Căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovniceşti va mai face omul după aceea? Cum să-şi mai aducă aminte de Hristos?

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 197-198)