Să primim greutățile cu nădejde!
Dacă vreunul dintre voi întâlnește o ispită, spre exemplu, cineva se poartă urât față de voi sau nu vă vorbește frumos, să zică: „Uite, ce bine! Îți mulțumesc, Dumnezeul meu! Ai îngăduit aceasta, ca eu să mă pot cunoaște mai bine pe mine însumi”.
Să zicem: „Bine ați venit, greutăților! Mult câștig duhovnicesc îmi aduceți! Ați venit să mă umpleți de harul lui Dumnezeu, de puterea Domnului... Ce sunteți voi, greutăților, în fața Crucii lui Hristos?”. Așadar, vă rog, greul să-l vedem ca pe ceva ușor și ispita ca pe un prilej de câștig duhovnicesc!
Dacă vreunul dintre voi întâlnește o ispită, spre exemplu, cineva se poartă urât față de voi sau nu vă vorbește frumos, să zică: „Uite, ce bine! Îți mulțumesc, Dumnezeul meu! Ai îngăduit aceasta, ca eu să mă pot cunoaște mai bine pe mine însumi”.
Greu este să absolvim o universitate, o academie sau să învățăm două-trei limbi străine, dar ca să coborâm Cerul în inimile noastre e foarte ușor. Este de ajuns numai să vrem.
(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm Cerul în inimile noastre!, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 18-19)
„Aș vrea ca Maica Domnului să mă țină și pe mine în brațele ei așa cum Îl ține pe Hristos”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro