Când Moise, văzătorul de Dumnezeu, s-a pogorât din muntele Sinai, nu puteau evreii să-l privească în faţă de multa strălucire pe care o avea, că vărsa raze ca un alt soare, şi pentru aceasta şi-a acoperit faţa sa cu o basma, ca să poată fiecare să-i vorbească. Aşa a făcut şi Cerescul Împărat, Domnul nostru Hristos, Care, după ce ne-a scos din robia Egiptului, a acoperit dumnezeiasca şi preastrălucita Sa Fiinţă cu Pâinea și Vinul, ca să nu ne sperie neasemănata Slavă dumnezeiască.

O, nemărginită dăruire şi negrăită facere de bine! O, izvor nesecat şi bucurie nespusă! După cuviinţă te mândreşti Maică-Sionule şi te slăveşti în această dăruire care din cer îţi vine, atât de vrednică şi prea minunată! Aceasta este podoaba şi frumuseţea ta! Cu dreptate este să zideşti lăcaşuri prea bogate, să înalţi corturi prea vestite şi altare minunate şi preafrumoase, mese de mult preţ, să îmbraci pereţii cu catifea şi stofe de aur, să aprinzi atâtea străluciri şi orice altă pregătire bine înfrumuseţată să faci în cinstea şi evlavia acestei Sfinte Taine! Că oricât de bogată podoabă vei face, i se cuvine; deşi cât poţi să săvârşeşti, este puţin şi chiar nimic, faţă de cât i se cuvine. Mai ales când faci cât ştii şi poţi, nu măreşti nicicum vrednicia acestei Pâini, fiindcă are cinstea de la sine şi o dă mai ales altora, fără a primi de la dânşii aproape nimic; şi prin mijlocirea ei, Preoţii, Mesele, Chivoturile se cinstesc şi se sfinţesc. Şi ce este minunat este că această Taină cuprinde în sine pe Acela care a zidit toată lumea şi este noian nemărginit a toată desăvârşirea, după David: „Mare este Domnul şi lăudat foarte, şi măririi Lui nu este sfârşit!”.

(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 364-365)