Suntem atenți cu adevărat la dorurile sufletului?
Pentru curățirea lui, sufletul are apa Botezului și a pocăinței; pentru hrană și întărire are masa dumnezeiască a Sfintei Împărtășanii; pentru sfințire și desăvârșire, are în această viață Biserica și pe slujitorii ei sfințiți, iar pentru plata ostenelilor lui de pe pământ, Dumnezeu i-a pregătit în cealaltă lume fericirea Raiului.
Dacă sufletul este lucrul cel mai de preț al ființei noastre, cea dintâi și cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija față de suflet și față de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor și străduințelor noastre. Bine și firesc este să ne îngrijim și de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost și de celelalte.
Sufletul flămânzește și însetează ca cerbul după izvoarele apelor; el însetează după adevăr, bine și frumos, ca planta după lumina și căldura soarelui. El nu poate crește și nu se poate dezvolta decât sub razele binefăcătoare ale iubirii și ale bunei înțelegeri între oameni. Sufletul nu se adapă decât cu apa limpede a lacrimilor pocăinței și rugăciunii, nu se simte bine decât în aerul curat al faptelor bune și al harului dumnezeiesc aflător în Biserică.
Pentru curățirea lui, sufletul are apa Botezului și a pocăinței; pentru hrană și întărire are masa dumnezeiască a Sfintei Împărtășanii; pentru sfințire și desăvârsire, are în această viață Biserica și pe slujitorii ei sfințiți, iar pentru plata ostenelilor lui de pe pământ, Dumnezeu i-a pregătit în cealaltă lume fericirea Raiului.
(Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea ‒ însuşirile trăirii ortodoxe, Fundația Tradiția Românească, Bucureşti, 2002, p. 12)