Viaţă, prieteni, doar viaţă se află în cer, via­ţă veşnică, fericită, împreună cu Dumnezeu şi în Dumnezeu – în El este viaţă (v. Ioan 1, 4). Aţi văzut marea? Atât de largă, pare fără sfârşit… gândul se pierde în necuprinsul ei ca un firicel de praf, ca un firicel de nisip. Aşa este şi viaţa îngereas­că: nemărginită, fără sfârşit şi fără măsură. Noi pe zi ce trece slăbim, îmbătrânim, ne vestejim, pe când îngerii cu fiecare apropiere de Dumnezeu întineresc tot mai mult, suie din putere în putere, din desăvârşire în desăvârşire.

O, îngeri ai lui Dumnezeu, ce linişte harică, ce dulceaţă aduce în suflet contemplarea vieţii voas­tre fericite! Trimiteţi, din înălţimile de sus, în ini­mile noastre măcar o picătură a vieţii acesteia!

Iar inima noastră, dragi fraţi, este întocmită în aşa fel încât poate să recepteze, să simtă, să pre­guste încă de pe pământ viaţa îngerească. Ştiţi că îngerii nu sunt afectaţi de timp şi de tot ce este legat de timp – ofilire, îmbătrânire, moarte – toc­mai fiindcă trăiesc în Dumnezeu. Şi omul, când trăieşte în Dumnezeu, intrând prin rugăciune în împărtăşire cât se poate de strânsă cu El, înce­tează să mai ţină seama de timp, adeseori îi trece hotarul şi se apropie de pragul veşniciei. Vremea devine pentru el nebagată de seamă. Trec mul­te ore, dar lui i se pare ca de-abia au trecut câte­va minute, aşa de dulce e să vorbeşti cu Dum­nezeu! „Dumnezeu”, zice Sfântul Ioan Damas­chin, „cuprinde în Sine Însuşi fiinţarea deplină, ca pe o mare nemărginită şi nesfârşită” – şi pen­tru cel care intră în această mare, care se cufundă în necercetatele ei adâncuri, pier minutele, orele, piere cu totul timpul şi rămâne doar veşnicia, iar în veşnicie Veşnicul Dumnezeu.

(Sfântul Serafim al Dmitrovului, Despre îngeri, Editura Sophia, pp. 22-23)