Un om credincios cădea adesea în deznădejde şi, prin aceasta, nesocotea voia lui Dumnezeu. Cineva l-a sfătuit să însemneze într-un caiet toate milostivirile primite de la Dumnezeu. După câteva luni, tot carnetul era plin. Milostiviri care, de obicei, le dăm repede uitării, dar pe care omul acela le trecuse în carnet şi le păstra în inimă. Totuşi, din când în când, îl mai cuprin­dea disperarea. „Îmi era de ajuns să mă uit în carnet - zicea acel om - ca să-mi dau din nou seama cât de mult mă iu­beşte Dumnezeu şi pentru ca, într-o clipă, norii negri să se risipească, sufletul să mi se umple de bucurie şi speranţă, să nu încetez a-I aduce lui Dumnezeu mulţumire şi slavă.

Dar nu tot ce ne vine de la Dumnezeu ni se pare a fi mi­lostivire. Dimpotrivă, unele lucruri ni se par apăsătoare, ca nişte poveri de nesuportat, iar în asemenea cazuri nu ne mai stă gândul la mulţumiri, ci începem să ne văicărim.

Înţelege, suflete credincios, că tot ceea ce ţi se întâmplă în viaţă este numai din mila lui Dumnezeu, chiar dacă lu­crurile ţi se par acoperite de o perdea de negură. Caută să pătrunzi cu credinţa dincolo de această perdea şi vei des­coperi milostivire şi chiar o vei recunoaşte aşa.

Orice durere, orice strâmtorare şi orice trudă ne este trimisă pentru a ne întări în duh şi pentru a învăţa că trebuie să aducem mulţumiri pentru tot ceea ce ne-a făcut să plângem şi, prin aceasta, să dăm laudă.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p.112)