Cuviosul Pahomie Ieromonahul, de la Mănăstirea Peri (secolele XIV-XV)

Acest venerabil egumen al Mănăstirii Peri, din nordul Maramureşului, era originar din Ţara Oaşului, rudă a lui Dragoş Vodă, primul descălecător al Moldovei. Intrând de tânăr în nevoinţa călugărească la unul dintre schiturile existente în partea locului, s-a învrednicit în puţină vreme de darul preoţiei şi era plin de râvnă pentru mărturisirea lui Hristos şi pentru apărarea credinţei ortodoxe.

Ajungând cunoscut în toate satele din Maramureş, Cuviosul Pahomie devine sfetnic şi părinte duhovnicesc al românilor maramureşeni pe care îi cerceta şi îi povăţuia pe calea mântuirii.

În a doua jumătate a secolului XIV, când fiii lui Sas Vodă, Baliţă şi Drag întemeiază mănăstirea din Peri, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, cuviosul Pahomie este numit egumen al acestei mănăstiri. Iar în anul 1391, când Mănăstirea Peri devine stavropighie, atunci egumenul Pahomie este numit de Patriarhul Antonie al Constantinopolului ca exarh patriarhal peste toate satele ortodoxe româneşti din nordul Transilvaniei. În această calitate, egumenul Pahomie avea dreptul să supravegheze preoţii şi credincioşii ortodocşi din Maramureş, Ugocea, Bărcău, Arva, Sălaj, Almaş, Ciceu, Unguraş şi Valea Bistrei.

Astfel, Cuviosul Pahomie umbla din sat în sat, sfinţea biserici noi, rânduia preoţi, judeca neînţelegerile bisericeşti, îmbărbăta pe ţărani, învăţa şi apăra dreapta credinţă. De asemenea, conducea duhovniceşte şi mănăstirile Ieud, Bârsana şi Peri din Maramureş, în care se nevoiau zeci de călugări, buni slujitori ai Bisericii lui Hristos, duhovnici pentru credincioşi, mărturisitori şi apărători ai credinţei ortodoxe. Cuviosul Pahomie de la Peri face, astfel, din călugări, părinţi şi apologeţi ai Ortodoxiei noastre străbune, iar din mănăstirile Maramureşului face adevărate cetăţi ortodoxe de rezistenţă şi apărare în nordul Transilvaniei mereu lovit de prozelitismul catolic.

În cursul primelor decenii ale secolului XV, Cuviosul Pahomie de la Peri, părintele românilor ortodocşi din Maramureş, s-a săvârşit cu pace, lăsând în urmă numeroşi călugări şi preoţi slujitori prin sate.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 92-93)