Cuviosul Pangratie Arhimandritul, de la Mănăstirea Suceviţa (secolele XVI-XVII)

Acest cuvios iubitor de Hristos era ucenic al Mitropolitului Gheorghe Movilă, pe când era egumen în Mănăstirea Suceviţa (1564?-1579). Apoi, râvnind vieţii pustniceşti, s-a făcut sihastru, cu binecuvântarea dascălului său, pe un deal din apropierea mănăstirii, numit până astăzi „Dealul lui Pangratie”. Aici, făcându-şi un bordei în mijlocul pădurii, s-a nevoit Cuviosul Pangratie peste 20 de ani în neîncetată rugăciune, în post şi în priveghere, răbdând multe ispite de la diavolul. Numele lui devenise cunoscut în toate satele de pe valea Suceviţei şi mulţi credincioşi îl căutau pentru binecuvântare şi pentru cuvânt de folos. Avea încă şi darul vindecării bolilor, căci se făcuse vas curat al Duhului Sfânt.

În anul 1610, Cuviosul Pangratie a fost ales egumen şi părinte duhovnicesc al Mănăstirii Suceviţa, pe care o povăţuieşte cu multă înţelepciune timp de 15 ani. Ca egumen, a înmulţit numărul monahilor la peste 50 de rugători, dintre care o parte trăiau în obşte, iar ceilalţi sihăstreau în pădurile din jurul Suceviţei. Pe toţi îi avea sub ascultare arhimandritul Pangratie, deprinzându-i frica de Dumnezeu, smerenia şi neîncetata rugăciune, care este maica tuturor faptelor bune. Cuviosul Pangratie s-a îngrijit şi de buna chivernisire a mănăstirii, înnoind chiliile monahilor şi ale sihaştrilor şi făcând multe milostenii la sătenii din valea Suceviţei. Era încă foarte cinstit şi căutat de credincioşi, „având multă trecere în poporul de la sate”.

Săvârşind astfel călătoria acestei vieţi, după cuvântul Sfintei Evanghelii, s-a mutat la cereştile lăcaşuri în primele decenii ale secolului al XVII-lea.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 189)