Mulţi veniţi din depărtare sau alţii prin telefon îi cereau ucenicului să spună Stareţului să se roage pentru ei. Iar atunci când monahul îi explica pe scurt cazul bolnavului de cancer, al celui ce nu avea copii, al bolnavului psihic, al celui grav bolnav sau al deznădăjduitului, ridicându-şi mâinile în sus, Stareţul spunea:

- Pomeneşte, Doamne, pe robul tău, care suferă în Londra de cancer! Tu ştii cum îl cheamă.

Monahul rămânea uimit de modul acesta de rugăciune, iar într-o zi l-a întrebat cu curaj:

- Dar bine, Părinte, aşa te rogi?

- Fiule, Dumnezeu nu vrea flecăreli, ci vrea inimă curată şi simplitate.

De altfel, cererile deveniseră atât de multe, încât nu mai prididea, oricât ar fi dorit, să dăruiască timp suficient fiecărui caz. Se afla la strâmtorare cu scrisorile ce i se adresau şi în care i se cerea să se roage pentru mii de probleme şi boli. La multe răspundea pe scurt şi se ruga, dar altele rămâneau. Pe acestea le lua, le ducea la Cuviosul David şi îi cerea să se milostivească şi să alerge la diferitele nevoi ale oamenilor.

- Vezi, Părinte, cele pe care le cer oamenii! Ştii şi numele lor. Le am aici. Îngrijeşte-te să aranjezi toate problemele...

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de ieromonah Ştefan Nutescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 218-219)