Când se întoarce Duhul Sfânt în viața noastră?
Dacă ai nefericirea să-ți întinezi inima și să-ți pierzi sufletul prin păcat, luptă-te să te curățești prin pocăință. Încetează să păcătuiești, pocăiește-te cu zdrobire de inimă și viețuiește cu mai multă luare aminte. În cel care are inima curată și trupul neîntinat, va intra Duhul Sfânt și va stăpâni peste sufletul lui.
Dacă vrem să nu-L pierdem pe Duhul Sfânt, pe care L-am primit la Botez, sau dacă L-am pierdut, să-L dobândim din nou, suntem datori să avem inima curată şi trupul neîntinat, adică curat de orice păcat trupesc. Inima şi trupul trebuie să fie templul Duhului Sfânt. Şi în cel care are inima curată şi trupul neîntinat, va intra Duhul Sfânt şi va stăpâni peste sufletul lui.
Este de ajuns ca omul acesta să nu-şi pună nădejdea în faptele lui bune şi să nu se laude cu acestea, adică să nu socotească cu îndreptăţire că trebuie să primească darurile Sfântului Duh, ca răsplată pe care i-o datorează Dumnezeu. Şi tu, dacă ai nefericirea să-ţi întinezi inima şi să-ţi pierzi sufletul prin păcat, luptă-te să te curăţeşti prin pocăinţă. Încetează să păcătuieşti, pocăieşte-te cu zdrobire de inimă şi vieţuieşte cu mai multă luare aminte. Astfel te vei învrednici să-L bucuri pe Duhul Sfânt. (Sfântul Inochentie al Moscovei)
(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 345-346)
„Nu deznădăjduiți, Hristos nu este un procuror!”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro