Pentru ca înrâurirea asupra noastră să fie mai puternică, următoarele cuvinte ale Apostolului să răsune în urechile noastre fără contenire: „Sau nesocoteşti bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu, şi a blândeţii, şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Ci după împietrirea ta şi după inima ta nepocăită îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a descoperirii dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu” (Romani 2, 4-5).

Bineînţeles, mulţi şi foarte mulţi dintre noi chiar aşa şi sunt dispuşi să facă: dar nu sunt, oare, şi unii care se clatină cu duhul şi slăbesc cu inima? Fie-vă milă de voi, fraţilor! Părăsiţi pentru un minut pierzătoarea neluare-aminte faţă de lucrarea mântuirii, şi haideţi să chibzuim! Ia, uite: cutare şi cutare – şi câţi nu sunt! – se adună încă din primele zile ale Postului ca să ia asupră-şi ostenelile postirii şi pregătirii pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, iar eu şi cu voi nici nu ne gândim să ne neliniştim şi să ne tulburăm, ci ne pregătim să trecem vremea ca de obicei, făcând voia trupului şi a gândurilor. S-ar părea că aceia pierd, iar noi câştigăm. De fapt, noi suntem cei care pierdem, iar ei sunt cei care câştigă! Ei primesc iertare de păcate, dobândesc pace în conştiinţă şi împăcare cu Dumnezeu, se unesc cu Domnul prin Sfintele Taine şi încep să guste dulceaţa vieţii bineplăcute lui Dumnezeu, iar în noi rămâne aceeaşi neorânduială şi tulburare lăuntrică, aceeaşi tânjeală şi nemulţumire, aceeaşi povară de păcate şi patimi, aceeaşi deznădejde şi chinuire care sporesc greutatea stării noastre faţă de cei care s-au îndreptat şi s-au bucurat de îndreptarea vieţii lor.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Predici la Triod, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, p. 66)