Copilul este o fiinţă cu minte înaltă
Lucrul acesta uimeşte mai ales atunci când intră în clasă un dascăl nou. Sunt de ajuns două secunde pentru ca toţi copiii din clasă să înţeleagă deplin cine stă înaintea lor şi ce se poate face în prezenţa acelui om, şi ei ştiu dinainte cum va reacţiona.
Dacă copilul nu se pricepe încă să-şi exprime ideile şi poate nici măcar să le formuleze în propria minte, nu înseamnă că este prost – după cum ţăranul, care poate că nu se pricepe să-şi formuleze ideile în mod atât de rafinat ca Turgheniev, poate să nu fie deloc mai prost decât Turgheniev. (...)
Ei bine, şi copilul este la fel de deştept ca noi. Observăm la copii, uneori chiar şi la cei mici, momente de inspiraţie extraordinară, care îi şochează pe adulţi: ei rostesc fraze atât de nimerite, creează cuvinte noi într-un mod pur şi simplu uimitor. Mai mult decât atât, am fost martorul unor manifestări de autentică clarviziune şi de dar prorocesc la copii – care, bineînţeles, dispar apoi odată cu pierderea curăţiei sufleteşti.
Poate că, în parte, Domnul a avut în vedere tocmai lucrul acesta atunci când spunea să fim ca pruncii. De tainele Evangheliei, de înţelegerea lor, ne putem apropia mai mult sau mai puţin, dar în ce măsură le înţelegem cu adevărat? Trebuie totuşi să recunoaştem că oricât am fi de deştepţi şi de şcoliţi nu putem să înţelegem şi să primim în mod adecvat toată plinătatea Evangheliei. (...)
Aşadar, copilul este o fiinţă cu minte înaltă. Lucrul acesta uimeşte mai ales atunci când intră în clasă un dascăl nou. Sunt de ajuns două secunde pentru ca toţi copiii din clasă să înţeleagă deplin cine stă înaintea lor şi ce se poate face în prezenţa acelui om, şi ei ştiu dinainte cum va reacţiona. Toţi copiii se adaptează excelent la fiecare dascăl şi ştiu care vor fi urmările atitudinii lor faţă de el. Asta ştie orice dascăl, din proprie experienţă. De unde se pricep copiii atât de bine să citească fizionomiile? A intrat omul în clasă – gata, l-au şi citit. Om adult este complex, dar pentru copil este transparent cu desăvârşire. Cum? De ce? Iată întrebarea! (Protoiereu Dimitrie Smirnov)
(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, București, Editura Sophia, 2013, pp. 44-45)
Adolescenții au nevoie de un anumit fel de participare la viața Bisericii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro