Cum facem educația religios-morală
Educaţia religios-morală se realizează mult mai uşor atunci când copilul este îndrumat de un duhovnic, întrucât copiii receptează mult mai uşor sentimentul de respect faţă de el, care i se cuvine datorită rangului şi poziţiei acestuia.
Educaţia religios-morală se realizează mult mai uşor atunci când copilul este îndrumat de un duhovnic, întrucât copiii receptează mult mai uşor sentimentul de respect faţă de el, care i se cuvine datorită rangului şi poziţiei acestuia.
Până la începutul şcolii, părinţii le vor povesti copiilor cele mai importante evenimente din istoria sfântă, îmbinând lecturile biblice cu date astronomice, geologice şi istorice: copiii trebuie obişnuiţi să înfrunte influenţa propagandei anticreştine.
Se vor organiza cursuri sistematice de studiere a Evangheliei şi a Simbolului de credinţă pentru copiii de vârstă şcolară şi li se vor explica în linii generale sensul şi conţinutul slujbelor bisericeşti.
Cel mai indicat este ca aceste cursuri să se ţină după un anumit ciclu tematic, pentru ca fiecare să se deosebească de cel precedent prin adâncimea învăţăturii, prin întrebări noi şi prin activitatea copiilor. Sistematizarea presupune continuitatea logică şi istorică a cunoaşterii obiectului şi regularitatea cursurilor, pentru care se va alege o anumită zi din săptămână. Fără această respectare strictă şi sistematică, cursurile se vor amâna mereu invocând de fiecare dată diferite cauze întemeiate şi neîntemeiate.
(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 68)
Tinerii caută experiențe de viață adevărată – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro