Este nevoie de Sfânta Liturghie în tot timpul sarcinii, apoi şi după creşterea copilului, impregnând viaţa lui cu harul Duhului Sfânt. Asta înseamnă că dacă te duci când eşti gravidă la biserică, copilul trăieşte în atmosfera de Liturghie, el nu ştie, dar simte; nu înţelege, dar este acolo. Dacă-l tot duci la biserică duminical, chiar şi mai des şi-l împărtăşeşti, apoi vine vremea şi de spovedanie pentru mamă, el nu ştie, dar simte, nu ştie ce simte. Apoi încep lucrurile de atenţie: cum îi împărtăşeşti despre Dumnezeu, ce-i spui despre Dumnezeu, cât îi spui, cât de mult îl atragi. Este educaţia din prima copilărie! Apoi urmează fereala – cât de mult îl fereşti de nebunia lumii acesteia. Tu îi cumperi televizor, dar tu nu-i controlezi emisiunile, tu îi cumperi calculator, dar tot tu i-l schimbi că nu mai este mulţumit de el, tu îi dai acces la internet, tu nu-i controlezi accesul la internet. Deci îţi stă în mână, ţie ca părinte, să faci ce trebuie pentru copilul tău. Dacă-l iubeşti. Dacă nu-l iubeşti, îl laşi liber. Şi atunci el face ce vrea, pe de-o parte, şi ce poate, pe de altă parte, cât poate el să înţeleagă.

Noi, care spovedim şi copii şi tineri, primim adesea la spovedanie tineri care mărturisesc în lacrimi o istorie incredibilă – adică de ce-a ajuns până unde a ajuns, până unde a mers nebunia lui, când şi-a dat seama – şi care îşi acuză părinţii pentru că n-au fost cu ei mai drastici. Acum, noi trăim într-o lume legal periculoasă: copilul poate pune mâna pe telefon să-şi reclame părinţii, dacă o face pentru violenţă sau alte cauze grave, e de înţeles. Dar am auzit de curând că un părinte a recomandat să nu batem copiii, să nu-i agresăm, să nu facem nimic din ce ne-ar putea afecta legea, dar să-i creştem educându-i, mai bine, într-o disciplină militară. Fără bătaie, fără violenţă de niciun fel, fără vreo agresiune, dar într-o disciplină militară. Ce înseamnă disciplină militară? Înseamnă că ai voie să faci multe, dar nu toate. Înseamnă că lucrurile se fac la timp, că nu-ţi este permis să ai drepturi dacă n-ai obligaţii. Pentru că drepturile tale se sfârşesc unde încep obligaţiile tale. Şi libertatea ta se sfârşeşte acolo unde începe libertatea mea sau a altora. Numai faptul că exişti ca om nu-ţi dă libertate. Dacă vrei libertate, trebuie mai întâi să ai obligaţiile împlinite. Iată un posibil mod de educare.*

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 83-85)

*Părintele se referă aici la un mod de educație bazat pe limite și reguli clare și consecințe știute dinainte de copil, în cazul în care nu le respectă. Bineînțeles, cu iubire, blândețe, bunătate și și fermitate. (n.r.)