Să protejăm inocența copiilor noștri
Trebuie să ne educăm copiii astfel încât ei să înțeleagă că nu purtăm pe umeri o ladă de gunoi, în care trebuie să aruncăm tot ce ne este la îndemână. Nu orice literatură merită citită, ci doar aceea care zidește, care aduce folos sufletului.
Sfinții Părinți spun că trebuie să-i învățăm pe copii numai binele, fiindcă răul îl vor învăța și singuri... Dacă poveștile sunt bune, dacă au o morală sănătoasă, atunci le sunt de folos copiilor. La teatru nu vor înțelege mare lucru (până la o anumită vârstă). Pentru creștini, biserica trebuie să fie mai importantă decât teatrul. (...) Dacă teatrul nu aduce cu el morala creștină, atunci nu trebuie să mergem acolo și să ne uităm la spectacole. Prin ochii și urechile noastre intră duhul lumesc, iar aceasta este înrăutățit, infestat de păcat. Este foarte greu după aceea să îl mai scoți. Atunci când omul începe să se roage, demonul îi aduce aminte de ce anume a văzut (urât) la teatru sau la televizor, ori de ceea ce a auzit (urât) pe stradă.
Trebuie să ne educăm copiii astfel încât ei să înțeleagă că nu purtăm pe umeri o ladă de gunoi, în care trebuie să aruncăm tot ce ne este la îndemână. Nu orice literatură merită citită, ci doar aceea care zidește și aduce folos sufletului.
(Ambrozie Iurasov, Îndrumar creştin pentru vremurile de azi, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, pp. 181-182)
Cum educăm un adolescent?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro