Festivalul Muzicii Românești a adus la Iași un concert special dedicat zestrei tradiționale din Bucovina

Arhiepiscopia Iaşilor

Festivalul Muzicii Românești a adus la Iași un concert special dedicat zestrei tradiționale din Bucovina

Ediția a XXVII-a a Festivalului Muzicii Românești, organizată de Filarmonica „Moldova” Iași între 13 și 17 octombrie 2025, a adus joi seară, 16 octombrie, un eveniment cu totul special dedicat patrimoniului muzical tradițional.

În Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a avut loc concertul „Din lada de zestre a Bucovinei – Restitutio Alexandru Voevidca”, susținut de Ansamblul vocal-instrumental Floralia, sub conducerea dirijoarei Irina Zamfira Dănilă.

Publicul a ascultat lucrări culese și valorificate din volumele:

  • Alexandru Voevidca – Folclor muzical din Bucovina, Cântece populare din Bucovina

  • Florin Bucescu și Viorel Bârleanu – Stilul muzical arhaic din ținutul Rădăuților, Melodii instrumentale de joc din Moldova

Concertul s-a desfășurat în cadrul unui festival care reunește, an de an, artiști, cercetători și instituții culturale din întreaga țară. Manifestarea este organizată de Filarmonica „Moldova” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, aflată în anul aniversar al celor 165 de ani de existență, alături de sprijinul mai multor instituții culturale și administrative locale.

Festivalul se încheie astăzi, 17 octombrie, după cinci zile de evenimente dedicate valorii muzicii românești.

Citește despre: