A fi creștin înseamnă a onora, iară și iară, o invitație veșnică

Puncte de vedere

A fi creștin înseamnă a onora, iară și iară, o invitație veșnică

    • A fi creștin înseamnă a onora, iară și iară, o invitație veșnică
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Pentru noi, creștinii, e de înțeles că nu suntem singurii care ne mântuim, așa cum credem poate. Învățăm pe bună dreptate că mântuirea este posibilă numai în Biserică, adică numai pentru cei botezați. Însă din păcate dintre toți cei botezați, prea mulți găsesc altceva de făcut atunci când Dumnezeu îi cheamă la cina Sa.

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea. (Luca 14, 16-24)

Pilda celor chemați la cină își găsește loc în citirile Evangheliei în această perioadă, în care creștinii obișnuiesc să se îngrijească mai atent de mărturisirea păcatelor și participarea la Cina Domnului, la Sfânta Împărtășanie întru curățirea trupului și sufletului.

Domnul fusese chemat la o masă. Nu era o invitație venită din partea vreunor vameși și păcătoși, așa cum se întâmpla deseori când Iisus era acuzat că prânzește cu oameni nedemni. Fusese chemat de un fariseu, ceea ce arată că Hristos nu i-a respins pe aceștia, deși deseori îi critica în stilul lor de viață. Și chiar de era pândit dacă va face vreun lucru nepermis de sabat, El nu se sfiește să aline durerea unui om ce suferea de o neputință fiziologică: trupul lui nu elimina apa. Vindecându-l, le arată celor de față că tot la fel și un om și-ar scoate în zi de sărbătoare, din fântână, un animal căzut în ea și nu-l va lăsa să piară. Iar după această introducere, Învățătorul tuturor trece la pilde, arătându-le celor de față smerenia de a te așeza pe locul din urmă și nu pe cel din față, precum și fericirea de a ospăta nu pe prieteni sau pe cei avuți, ci pe cei nevoiași, pentru a câștiga comoara din cer: ospătarea la masa cea mare în Împărăția lui Dumnezeu.

Trecând în revistă contextul pildei acestei duminici, acela de a obține fericirea raiului, Domnul Hristos dorește să învețe pe comesenii de odinioară dar și pe noi, creștinii de azi, că Dumnezeu se aseamănă unui om care a pregătit o cină mare, chemând la Sine pe toți prietenii și vecinii. Dar invitația nu e acceptată așa cum ar fi de așteptat. Unul se scuză că și-a cumpărat ogor și vrea să-l vadă, deși minciuna e vizibilă: nimeni nu se duce pe înserate să își vadă ogorul, ci pe lumină. Al doilea motivează că și-a cumpărat boi și vrea să-i încerce, dar animalele se pun la culcare chiar înaintea oamenilor și nu se scot la muncă decât dimineața. Al treilea motivează că s-a însurat și că nu-și va lăsa femeia singură. Cei trei scuzați de la cină reprezintă pe cel care nu răspunde chemării lui Dumnezeu invocând că are propria avere de administrat și nu mai are timp de rugăciune, respectiv pe cel robit de cele cinci simțuri care ne trag înapoi așa cum boii trag la jug. În fine, al treilea simbolizează pe cel ce invocă punerea lui Dumnezeu pe plan secund fiindcă s-ar sacrifica pentru familie. E știut din alt fragment evanghelic cum Domnul spune oarecum cu asprime că acela care iubește pe tată, mamă sau rudenii mai mult decât pe Dumnezeu, nu e vrednic de El.

Scuzele sunt de înțeles într-un fel. Nu putem răspunde pozitiv tuturor invitațiilor. Și nu neapărat fiindcă nu ne permite timpul, dar  uneori anumite situații sunt extrem de nepotrivite și găsim la rându-ne scuze, de exemplu, pentru a nu-l ajuta pe cineva atunci când ne cere. Și chiar uneori avem dreptate, cel puțin în forul nostru interior, în lumea construită de noi înșine după propriile valori și nu după cele ale Evangheliei. Dar nu neapărat despre critica celor ce se scuză e vorba în pilda acestei duminici, ci despre faptul că Dumnezeu are loc pentru noi toți în raiul Său. Însă motivul ne-mântuirii noastre nu e asprimea Creatorului, nici măcar dreptatea Sa, ci refuzul nostru de a onora invitația. Și atunci, Dumnezeu își trimite slujitorii să cheme pe alții la Sine, pe cei mai înainte desconsiderați: săracii, cerșetorii, toți pierde-vară flămânzi motivat sau nemotivat. Slugile se duc și, chemându-i, tot nu se umple masa. Ar fi fost loc așadar pentru toată lumea, de la vlădică la opincă, de la oameni de viță nobilă la cel mai neisprăvit. Dar Hristos spune pilda aceasta înaintea fariseilor pentru a-i face să înțeleagă că nu ei sunt singurii privilegiați să se întâlnească cu Dumnezeu. Dacă ei își găsesc altceva de făcut decât prietenia Domnului, atunci alții le vor lua locul.

Pentru noi, creștinii, e de înțeles că nu suntem singurii care ne mântuim, așa cum credem poate. Învățăm pe bună dreptate că mântuirea este posibilă numai în Biserică, adică numai pentru cei botezați. Însă din păcate dintre toți cei botezați, prea mulți găsesc altceva de făcut atunci când Dumnezeu îi cheamă la cina Sa. Aici e vorba atât despre cei care duminica au alt program decât participarea la Sfânta Liturghie, dar și despre cei care au o mulțime de ocazii de a se face parteneri ai Domnului în facerea de bine și, din variate motive, nu o fac. Oricare dintre noi e cel care se scuză de la întâlnirea cu Creatorul Său. Iar El nu arată că S-ar supăra, ci merge să caute alți invitați. Prin urmare, nu ne ajută privilegiul de a fi creștini, din moment ce noi ne purtăm ca și cum n-am auzit de Dumnezeu. Acest privilegiu există, dacă noi chiar ne-am folosi de el întru totul: spălându-ne de păcate, împărtășindu-ne mai des. Măcar dacă uneori ne scuzăm, să nu devină scuza o regulă fiindcă atunci ne vom trezi că așteptăm invitația, iar ea va înceta să vină. Atâta vreme cât putem, în ciuda condițiilor precare ale vieții de azi și a piedicilor obiective sau subiective, e bine să profităm măcar din când în când de mărinimia Celui care pregătește câte o cină cel puțin o dată la șapte zile.