Fiului celui desfrânat, la întoarcerea lui, să-i urmezi, adică să cazi către Dumnezeu, cu inima înfrântă și duh smerit, și, ca acela, să grăiești: „Greșit-am înaintea Ta, Doamne, primește-mă, Părinte, pe mine, cel ce mă pocăiesc”.

Încă și de căderi să te lași și de păcate să te lepezi și să fugi. Că, de te vei întoarce spre Dumnezeu, cu pocăință, și fapta cea rea o vei îndepărta de la viața ta și nu o vei mai face, atunci îți va fi ție ajutător Atotțiitorul Dumnezeu și Domnul.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 347)