Icoana Maicii Domnului „Siriaca” a fost adusă la Parohia Galata II din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Icoana Maicii Domnului „Siriaca” a fost adusă la Parohia Galata II din Iași

    • Icoana Maicii Domnului „Siriaca” a fost adusă la Parohia Galata II din Iași
      Foto: pr. Silviu Cluci

      Foto: pr. Silviu Cluci

În după-amiază zilei de sâmbătă, la Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” Galata II din Iași a fost adusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu de lângă Ploiești.

În dangăt de clopot și cu vădită emoție, credincioșii parohiei Galata II au întâmpinat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” adusă de la Mănăstirea Ghighiu de lângă Ploiești.

După așezarea icoanei spre închinare, în paraclisul parohiei au fost săvârșite slujba Acatistului Icoanei Maicii Domnului Siriaca, apoi Vecernia.

Icoana Maicii Domnului „Siriaca”, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al XVI-lea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în anul 1958 de Preasfințitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei și a Întregului Orient. Istoricul integral, aici.

Aducerea în procesiune a icoanei face parte din manifestările dedicate hramului parohiei, sărbătoarea Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu.

Programul manifestărilor

Duminică, 23 aprilie

ora 15.00 – Conferința „Sfânta Liturghie - centrul familiei creștine” susținută de maestrul Dan Puric

(intrarea liberă)

Luni, 24 aprilie

ora 9.00 – Acatistul Maicii Domnului Siriaca

ora 17.00 – Slujba Vecerniei în cinstea Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu săvârșită de un sobor de preoți

Marți, 25 aprilie

ora 8.00 – Utrenia și Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu – Sărbătoarea Hramului

Răspunsurile la strană vor fi date de membri ai corului Operei Române.

Paraclisul parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” se află pe strada Voinești nr. 29 din zona „Platoul Însorit” și va fi deschis pentru închinători pe durata celor trei zile de pelerinaj.

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” Galata II Iași a fost înființată la 3 aprilie 2019 și îl are ca paroh pe părintele Bogdan Florin Melinte, de la 1 mai 2019.

În ziua de 25 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a pus piatra de temelie a bisericii „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, ce va fi ridicată pe un teren donat de firma CONEST S.A.

(Foto) Icoana Maicii Domnului „Siriaca” a fost adusă spre închinare la Parohia Galata II

Citește despre: