Preacuvioase părinte stareț, cum ați ajuns să studiați arta bisericească?

Este un dar de la Dumnezeu, nu doar un studiu empiric. Este un talant sădit în mine, pe care l-am descoperit fiind ghid aici la mănăstire, în perioada școlii. Învățând teologie, și mai ales dogmele Bisericii, am sesizat la un moment dat că acestea sunt reflectate în pictură, în iconografie.

Așadar, n-a fost doar o simplă cercetare, ci a fost o chemare, o descoperire a talantului și implicit lucrarea parțială a acestui talant – de a mă ocupa de teologia icoanei, și nu numai de teologie, ci chiar de tehnica de pictare a icoanelor. Am ajuns să înțeleg mai bine dogmele care sunt transpuse cu ajutorul culorilor încărcate cu sensuri simbolice. Culorile simbolice în cazul icoanei ortodoxe nu reflectă irealul sau ficțiunea, ci o realitate din altă lume.

Simbolul celor trei stele de pe veșmintele Maicii Domnului

Când eram la facultate, în București, obișnuiam să stau foarte mult timp prin bibliotecile cu albume, pentru a descoperi cât mai multe despre icoanele Maicii Domnului. În acestea am descoperit dogma. „Dar de ce Maica Domnului are trei stele pe frunte și pe umeri? Ce simbolizează acestea?”, „Dar de ce, cam peste tot este îmbrăcată în haina asta, în berta asta, numită maforion?”. Și la toate de ce-urile acestea am căutat explicații (pe care nu le-am găsit întotdeauna). Așa am descoperit că învățătura dogmatică, mariologia, este reflectată în icoanele Maicii Domnului. De exemplu, cele trei stele simbolizează pururea fecioria Maicii Domnului: fecioria înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere.

Maforionul este o haină pe care o purtau și o mai poartă femeile orientale, cum e la noi o bertă purtată pe cap până la genunchi, dar în cazul Maicii Domnului, acest maforion este o purpură grizată, fiindcă ea este Împărăteasă. Acest aspect ne trimite obligatoriu în Sfânta Sfintelor. Căci Împărăteasa a făcut asceză în Sfânta Sfintelor și suișuri înalte a pus în inima ei și așa a putut să coboare pe Dumnezeu ca pe o scară prin ea. Ea este scara. De aceea, maforionul Maicii Domnului este o purpură grizată și așa trebuie să fie pictată: Împărăteasă, dar care face asceză, trăind în isihie desăvârșită.

„Sfântul Grigorie Palama a vorbit despre Preasfânta așa cum a văzut-o”

În Sfânta Sfintelor, Maica Domnului a trăit în chip minunat, dumnezeiește. Ea era adevărata Sfântă a Sfintelor, împlinirea Sfintei Sfintelor vechi-testamentare. Când arhiereul a dus-o în Sfânta Sfintelor, i s-a potrivit atât de mult acest loc, încât a considerat că acolo a trăit dintotdeauna. Sunt unii dintre teologi care contestă lucrul acesta, spunând că, după legislația vechi-testamentară, o femeie nu putea să intre în acest loc. Dar aceștia au un spirit secularizat, mai bine zis, puțină credință.

Toată mariologia secolului al XIV-lea – reprezentată de către Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Teofan al Niceii care au dus mariologia la apogeu, iar înainte de ei Sfântul Maxim Mărturisitorul, în secolul al VII-lea –, arată că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a trăit în Sfânta Sfintelor.

În Omilia 53, Sfântul Grigorie Palama vorbește despre intrarea Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor. Aceasta e, de fapt, o predică ținută la Marea Lavră, în anul 1334, în fața miilor de monahi veniți acolo la o sărbătoare. Această predică nu a fost intelectualistă; sfântul a vorbit despre Preasfânta așa cum a văzut-o în chilia sa de lângă Marea Lavră, unde făcuse isihie și unde i se arătase Maica Domnului. Mai târziu, în anul 1341, Sfântul Grigorie Palama transformă această omilie într-un tratat, pentru că deja începuseră controversele isihaste la Constantinopol, pe care el le-a condus până la triumful Ortodoxiei.