Ierihon – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Locuri de pelerinaj

Ierihon – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

    • Ierihon
      Ierihon – vedere dinspre Carantania / Foto: Pr. Silviu Cluci

      Ierihon – vedere dinspre Carantania / Foto: Pr. Silviu Cluci

Astăzi Ierihonul are aspect de oraș în toată regula, cu străzi asfaltate, cu alei de palmieri, cu flori, cu irigații și case ca niște vile.

Ziua de Duminică a fost zi de odihnă duhovnicească. Între orele 9 și 12 am asistat la Sfânta Liturghie în biserica noastră de la cămin. La urmă am ascultat o mișcătoare predică rostită de Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie. După amiază am făcut un scurt pelerinaj la Mormântul Domnului, la Golgota și la maicile din România, care se nevoiesc de mulți ani în Ierusalim și pe Muntele Măslinilor.

Astăzi, 14 octombrie, când în patrie se prăznuiește Cuvioasa Parascheva de la Iași, noi plecăm spre Ierihon. În această vizită duhovnicească de două zile vom vedea cu ajutorul lui Dumnezeu, Ierihonul, orașul lui Zaheu vameșul și al orbului Bartimeu, Marea Moartă, Valea Iordanului, unde S-a botezat Domnul, mănăstirile ortodoxe: Sărindar, Sfântul Gheorghe Hozevitul, Sfântul Gherasim de la Iordan, Sfântul Hariton și, bineînțeles, pe călugării români care se nevoiesc în partea locului.

Plecăm din Ierusalim cu autobuzul la ora 9,30. Până la Ierihon sunt 37 km. Iar în continuare mai sunt încă 110 km până la Marea Galileii și Tiberiada. Este o zi foarte caldă. Nici un fir de nor pe cer. Strada este aglomerată cu tot felul de mașini, autocare, asini, tu-riști, pietoni. Trecem din nou prin Valea lui Iosafat, înconjurăm Muntele Măslinilor, lăsăm în urmă satul Betania și intrăm în pustiul Iudeii. De la Betania până la Ierihon nu mai întâlnim nici un sat, nici o casă sau măcar un pom. Numai culmi muntoase de piatră cenușie, roase și calcinate de fierbințeala soarelui. O întindere pustie și dezolantă, lipsită de viață, cât cuprinzi cu ochii.

În stânga noastră, la mică depărtare, se află urme-le satului Anatot, patria profetului Ieremia. La km 8 se vede, într-o mică vale, o străveche fântână, din care își potoleau setea Mântuitorul împreună cu ucenicii, când urcau spre Ierusalim. Creștinii au numit-o „Fântâna Apostolilor”. În apropiere, șoseaua spre Ierihon se bifurcă. La dreapta este noua rută asfaltată, iar la stânga vechiul drum care lega până nu de mult Ierihonul de Ierusalim. Pe acest drum a călătorit de atâtea ori Iisus Hristos cu ucenici Săi! La km 13 un drum nefolosit duce spre dreapta, până la ruinele vestitei mănăstiri a Sfântului Eftimie cel Mare, întemeiată în secolul al V-lea. Aici s-a nevoit în prima parte a vieții sale și Sfântul Sava cel Sfințit, ca ucenic al marelui dascăl, Cuviosul Eftimie. De câteva secole mănăstirea a rămas în paragină.

Șoseaua asfaltată coboară mereu printre culmi muntoase, pentru ca la km 26 să intre sub nivelul mării. La km 29 se vede un drum spre dreapta, care duce la „Moscheea profetului Moise”. Musulmanii cred că aici ar fi fost îngropate osemintele marelui profet, motiv pentru care la anumite zile și sărbători fac adevărate procesiuni la „Mormântul profetului Moise”. După 30 km șoseaua iese de printre culmile muntoase și pătrunde în marea depresiune a Iordanului și Mării Moarte. Este o câmpie întinsă, nisipoasă, lipsită de vegetație aproape tot anul, care coboară ușor până în lunca Iordanului, unde a predicat Sfântul Ioan Botezătorul și unde S-a botezat Domnul. Lăsăm în dreapta drumul asfaltat care duce spre Marea Moartă și spre peșterile de la Qumran și luăm șoseaua care coboară drept spre orășelul Ierihon.

De departe privim cetatea. Este o adevărată oază verde în mijlocul acestui pustiu dezolant. O grădină cu tot felul de arbori tropicali: banani, curmali, migdali, portocali, lămâi, smochini, palmieri, care dau micului oraș un aspect de adevărat colț de rai. Numai căldura este sufocantă din cauza depresiunii care coboară cu peste 390 metri sub nivelul mării. Ne apropiem cu evlavie de orașul lui Zaheu. De câte ori a trecut Domnul cu Sfinții Apostoli pe drumul acesta! Desculți, mergând zile în șir pe jos, obosiți de cale, arși de soare, flămânzi și însetați! Oare vom putea și noi vedea și simți pe Iisus Hristos în Ierihon?

Tocmai aici, în marginea orașului, pe când trecea Domnul înconjurat de mulțime, un orb, anume Bartimeu, a început a striga în urma Lui: Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Ce vrei să-ți fac? l-a întrebat Domnul. Învățătorule, să văd!... Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și a mers după Iisus pe cale (Marcu 10, 46-52).

Învățătorule și Mântuitorule, Doamne, Te căutăm de când ne-am născut pe lume. Când eram copii, Te vedeam și Te simțeam adesea. Dar după ce ne-am făcut mari, grijile vieții, plăcerile și păcatele ne-au orbit ochii, ne-au împietrit inima, ne-au furat rugăciunea, ne-au risipit în afară, încât aproape nu Te mai zărim, cu greu Te mai simțim și puțin reușim să vorbim cu Tine. Un dor negrăit după Tine ne-a pornit la drum. Venim de departe, aici, în țara profeților, în pământul făgăduinței, unde ai lucrat taina mânuirii noastre prin Cruce și Înviere. Venim să Te întâlnim, să Te auzim vorbind, să Te simțim aproape și să vorbim cu Tine. Te-am întâlnit peste tot și ne-am rugat Ție, iar Tu ne-ai ascultat. Acum am coborât în Ierihon să Te întâlnim și aici. Să învățăm de la orbul Bartimeu a ne ruga, a striga către Tine, a răbda suferința, a aștepta cu nădejde ajutorul.

Ai milă de noi toți, Fiule al lui Dumnezeu! Nu cerem avere, nici cinste și onoruri pe pământ, nu dorim laude de la oameni; nu căutăm comori trecătoare și nici plăceri amăgitoare. Ci un singur dar îți cerem: Să vedem! Să vedem calea mântuirii cu ochii inimii, să vedem binele ca să-l putem deosebi de rău. Să vedem cerul senin, unde Tu stai pe scaun de heruvimi. Să putem privi pe oameni în față. Să te vedem pe Tine aproape de noi, ca să nu ne simțim singuri și părăsiți în viață. Iisuse, Fiul lui David, ai milă de noi! Ai milă de oameni, de mame și de copii! Ai milă de tineri și de bătrâni! De cei care lucrează, care ară și seamănă, care se jertfesc pentru mai binele lumii. Ai milă și de noi, călătorii, și ne luminează mintea, ochii, graiul, sufletul și conștiința, ca să te simțim de-a pururi între noi și să ne învrednicim a te privi în ceruri față către față.

Iată-ne în Ierihon! Cetatea Ierihonului este considerată, după săpăturile arheologice din ultimele decenii, una din cele mai vechi cetăți din lume. Întemeiat probabil de cananeeni, Ierihonul a fost ruinat prin puterea lui Dumnezeu, după ce Iosua îl înconjoară de șapte ori cu tot poporul lui Israel în sunet de trâmbițe (Iosua 6, 20-24). Apoi iudeii îl rezidesc alături de ruinele cananeenilor, de-a lungul pârâului Horat. Acesta este Ierihonul de pe timpul lui Iisus Hristos. Irod cel Mare, zis „Idumeul”, și-a făcut din Ierihon reședința sa de iarnă – a doua capitală după Ierusalim – din cauza climei sale calde. Tot aici a murit acest rege tiran care a voit să ucidă pe Iisus Pruncul! Ierihonul a mai fost refăcut de împărații bizantini prin secolul al VI-lea și de cruciați în secolul al XI-lea. În zilele noastre Ierihonul a luat o dezvoltare mai mare abia după primul război mondial. În prezent are aspectul unui orășel subtropical, cu o populație de circa 10.000 locuitori, din care majoritatea sunt arabi musulmani, iar restul creștini. În centrul orașului se află o biserică ortodoxă, care are rol de parohie. Este construită chiar pe locul unde era dudul lui Zaheu.

Coborâm și pornim spre biserica ortodoxă. Ne simțim fericiți că pășim pe ulițele străvechiului Ierihon, pe unde a trecut de multe ori Domnul cu ucenicii Săi. Astăzi Ierihonul are aspect de oraș în toată regula, cu străzi asfaltate, cu alei de palmieri, cu flori, cu irigații și case ca niște vile. Iată-ne în curtea bisericii ortodoxe grecești! În trecut a fost mănăstire. În prezent este parohie pentru toți ortodocșii din Ierihon, deservită de Arhimandritul Gavriil. În curte este un copac înalt pe care nu-l putem identifica. Tradiția spune că ar fi tulpina dudului lui Zaheu din Evanghelie. În față se vede biserica, mare și recent refăcută. În partea de nord este locuința părintelui. O călugăriță bătrână ne conduce cu multă dragoste în biserică. O adevărată catedrală de o rară curățenie. Ne închinăm, sărutăm sfintele icoane și Sfânta Masă și cântăm condacul acatistului Mântui-torului „Apărătorul cel mai mare și Doamne...”. Aprindem câteva lumânări și ne aducem aminte de buna credință a lui Zaheu vameșul, de râvna lui pentru a vedea pe Hristos, de pocăința exemplară a casei sale. Zahee, grăbește de te coboară, că astăzi în casa ta Mi se cade să fiu... Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Doamne, iată jumătate din avuția mea o dau săracilor și de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam (Luca 19, 1-10).

Vino, Mântuitorule, și în casa sufletelor noastre și ne curățește de păcate. Mântuiește-ne, că și noi suntem fiii lui Avraam după făgăduință, fii ai lui Dumnezeu după har, fii ai vieții prin credință și înviere! Nu ne trece cu vederea, nu ne lăsa uitați afară! Cheamă-ne la Tine prin smerenie și vino să ne mântuiești pe noi. Învață-ne, Doamne, să ne mărturisim păcatele, asemenea lui Zaheu Vameșul. Învață-ne să spunem toate câte am făcut, cu căință și hotărâre de a nu mai greși. Ajută-ne să primim canonul dat și să întoarcem înapoi tot ce nu este al nostru, cum a făcut Zaheu. Dă-ne, Mântuitorule, darul căinței, al smereniei și al dragostei de Dumnezeu și de oameni, ca să trăim creștinește și să ne mutăm cu pace din viața aceasta! Picură, Doamne, darul Sfântului Duh și bucuria lui Zaheu în inimile noastre, ca să Te slăvim în veci!

Din biserică mergem la mormântul protosinghelului Damian Stog, ce se află sub streașina altarului, în partea de nord-est. Un mormânt smerit ca și răposatul, cu o cruce mică de lemn, pe care citim: „Is. Hs. Ni. Ka. Ieromonah Damian Stog – Născut 3 septembrie 1914 – Decedat 1 august 1970”. Iată aici odihnește un fiu al neamului nostru românesc, un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Române, un vrednic duhovnic și slujitor întru Hristos, care a fost pentru puțin timp egumen al Schitului Românesc de la Iordan. A murit în ascultare, ca un martir, cu bucuria dorului său împlinit să se săvârșească în Țara Sfântă, aproape de Mormântul Domnului. Facem trei închinăciuni lângă cruce. Apoi îi cântăm trisaghionul, cădim mormântul și aprindem trei lumânări. La urmă Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie îi citește dezlegarea, iar noi îi cântăm „Veșnica pomenire”.

Pornim cu lacrimi în ochi de lângă mormântul uitat al Părintelui Damian. Știm că pe aici nu vom mai ajunge în viața aceasta trecătoare! După ce suntem serviți cu apă rece la egumenie, simbol al dragostei creștine, ne luăm rămas bun de la biserică, de la dreptul Zaheu, de la mormântul Părintelui Damian și ieșim în stradă.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 280-286)

Citește despre: