Cele mai multe boli sunt din cauza aceasta: pentru că omul nu are discernământ să-şi programeze viaţa după Dumnezeu. Nu neapărat să-şi omoare trupul, dar să fie om calculat și să știe să-și aranjeze prioritățile după Dumnezeu. Căci nu aici avem „cetate stătătoare”, aici e examenul, dar noi uităm şi ajungem bătrâni fără să ne dăm seama.

Din cauza grijilor, nici măcar nu observi că îmbătrâneşti. Nici măcar n-ai timp să te gândeşti ce anume este mai important. Şi oamenii spun că s-a scurtat timpul. Într-adevăr, s-a scurtat, dar noi l-am scurtat. Strămoşii noştri aveau timp şi de biserică, şi erau şi îndestulaţi, erau şi mai sănătoşi, şi mai calculaţi, şi mai credincioşi.

„Când ne pierdem vremea, demonii nu ne mai luptă, ci ne ţin umbrela”

Trupul are nevoie de un reglaj după Dumnezeu. Altfel, se îmbolnăveşte, ba de ficat, ba de cap, ba de stomac. Vin insomnii. Cum să nu vină, dacă stau oamenii în faţa calculatorului? Uită de multe ori şi să mănânce. Dar la o rugăciune nu stau, e foarte greu de stat. E greu pentru că în momentul când ne pierdem vremea, ajută demonii. Nici foame, nici sete nu-ţi mai dau; le convine să stai acolo, să pierzi timpul. În momentul când te rogi, îţi dau război, plictiseală. De ce nu-ţi dă plictiseală când te uiţi la un film? Stai acolo aşa de atent, nu pierzi nimic şi după aceea îl mai şi povesteşti.

Dar la biserică, dacă mai întrebi ce au înţeles sau ce Evanghelie a fost, nu ştiu dacă îţi răspund prea mulţi. E luptată lumea de griji. Când ne pierdem vremea sau facem alte fapte rele, demonii nu ne mai luptă, ci ne ţin umbrela, dar când vrem să facem ceva pe plan duhovnicesc, este război al gândurilor, al patimilor. Se stârnesc patimile şi te miri, de multe ori, de ce este aşa de greu să te rogi? Pentru că mintea n-a fost obişnuită să fie ţinută în frâu.