Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu

    • maică în mijlocul bisericii
      Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu / Foto: Constantin Comici

      Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu / Foto: Constantin Comici

De fiecare dată, Maicii Domnului îi revine această misiune eternă de a ne așeza în curăție dinaintea lui Dumnezeu.

Maica Domnului este călăuzitoare în redobândirea virtuților. Fecioria ei vindecă nefecioria noastră. Curăția ei vindecă necurăția noastră. Feminitatea ei vindecă lipsa noastră de tandrețe și de discreție. Prezența Maicii Domnului în mijlocul postirii este, dacă vreți, harisma prin care, cu discreție, Dumnezeu ne îndeamnă să-L redobândim și să-L naștem pe Hristos încă o dată în noi.

Vedem la fiecare slujbă, și ar trebui ca cei cărora le vorbim să știe – deși sunt convins că măcar cei care merg la biserică știu aceasta foarte bine – că, după fiecare Slavă... a cântării, urmează un Și acum..., care este adresat Maicii Domnului. Și că ea nu este altcineva decât cea care ne îndeamnă de fiecare dată să săvârșim postul cu o cuvioasă curăție. De fiecare dată, Maicii Domnului îi revine această misiune eternă de a ne așeza în curăție dinaintea lui Dumnezeu.

(Părintele Constantin Necula, Propovăduind Evanghelia iertării, Editura Agnos, Sibiu, 2012, p. 15)