Ne deșteptăm odată cu revărsatul luminii peste munții Moabului și Valea Iordanului. Ne spălăm fața în pârâul limpede precum cristalul al proorocului Elisei, înălțăm rugăciune de laudă și mulțumită lui Dumnezeu, apoi ne pregătim de plecare spre Mănăstirile Sfântul Gheorghe Hozevitul și Sfântul Gherasim de la Iordan și Marea Moartă. Sub privirea blândă a maicii Galinia, pornim la drum. Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul este situată la circa 7 km depărtare de Ierihon, spre sud-vest. Fratele Dumitru Salomia ne servește de călăuză și interpret și pentru ziua de azi. Aici se vorbește curent limba arabă; la mănăstiri limba greacă și peste tot limba engleză.

Cu aceeași bucurie duhovnicească în suflet ieșim din Ierihon, urcăm panta unui deal de piatră albă, traversăm pârâul Horat, trecem pe lângă o grădină cultivată cu banane ce dau în pârg și înaintăm spre un platou pustiu, lipsit de viață. De aici încep munții Iudeii până dincolo de Ierusalim, care formează o adevărată coloană vertebrală a Țării Sfinte. Spre răsărit se văd, în razele dimineții, valea largă a Iordanului, Ierihonul, Marea Moartă și muntele Nebo. Ne oprim în fața unui munte înalt și mergem pe jos un kilometru și jumătate, până la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul. În dreapta noastră se vede valea adâncă, prăpăstioasă și plină de peșteri a pârâului Horat, locuită până nu demult de zeci și zeci de sihaștri. Astăzi nu mai trăiește nici un pustnic în părțile acestea!

În față apare, măreață și solitară, Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul. Are aceeași poziție unică, asemenea Mănăstirii Sărindar. Zidurile sunt înalte, iar chiliile și biserica sunt parcă atârnate de peretele abrupt al muntelui, deasupra pârâului Horat. Potrivit tradiției, aici a pustnicit trei ani de zile Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Tot aici s-a rugat și dreptul Ioachim, într-o altă peșteră care îi poartă numele.

Batem la porțile încuiate. Deasupra lor se văd aceleași inițiale „OT” (O Teos = Dumnezeu). Un arab bătrân, ca de 60 de ani, ne deschide. Vorbește perfect limba franceză. Este un arab convertit la creștinism, care ține loc de ghid la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, din lipsă de personal. Mănăstirea aceasta a fost întemeiată în secolul al IV-lea de un mare sihastru – Cuviosul Gheorghe – pe malul stâng al Pârâului Horat, în pustiul Hozeva. De aici și numele mănăstirii. Moaștele Sfântului Gheorghe Hozevitul, care se prăznuiește la 8 ianuarie, se află într-un paraclis, lângă biserică. Până în anul 614 mănăstirea a avut un mare rol duhovnicesc. Era o adevărată lavră cu viață de obște și sute de pustnici în jurul ei. În anul 614, în urma invaziei perșilor, au fost uciși aproape toți călugări din mănăstiri și sihaștrii din pustiul Hozeva și pârâul Horat, ca la trei mii de cuvioși. Toți au fost tăiați cu sabia pentru Hristos, iar sfintele lor trupuri au fost aruncate într-o cisternă de piatră, adâncă de 12 metri, mai jos de mănăstire ca la o sută de pași. Cisterna era folosită pentru adunat apă de ploaie în timpul iernii. Acum, locul acesta este îngrădit și păstrat cu sfințenie. Alți călugări, uciși în mănăstire, au fost aruncați într-o peșteră mare din incintă, care formează în prezent gropnița. Câteva cranii de cuvioși martiri au fost așezate în biserică spre închinare. Sunt galbene și binemirositoare.

Urmele bisericii mari, stricate de perși, se văd până astăzi. Biserica era legată de peretele de piatră. Se mai disting fragmente de pictură în frescă pe pereți și resturi de mozaic pe jos. Actuala mănăstire a fost re-înnoită de mai multe ori pe temeliile cele dintâi. În prezent mănăstirea are un număr de patru călugări și anume: Arhimandritul Amfilohie, egumenul mănăstirii; Arhimandritul Gabriel, pustnic, care se nevoiește într-o peșteră deasupra mănăstirii, unde i se dă mâncare cu ajutorul unei frânghii; Monahul Mihail, bătrân și bol-nav, și monahul român Ioanichie Pârâială, ucenicul Cuviosului Ioan Iacob.

Lavra Sfântului Gheorghe Hozevitul, într-adevăr, este o renumită mănăstire ortodoxă din Țara Sfântă. Păcat că a ajuns astăzi aproape pustie! În interior se pot vedea următoarele:

– Biserica principală, numită de greci „Kiriako”, cu hramul Sfântul Gheorghe Hozevitul, ridicată pe ruinele bisericii distruse de perși în anul 614;

– Paraclisul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, situat chiar în peștera unde a postit marele profet trei ani de zile, după ce a fugit de la fața lui Ahab și a Izabelei;

– Paraclisul cu mormântul ctitorului, Sfântul Gheorghe Hozevitul, și multe alte moaște, printre care și racla cu moaștele Cuviosului Ioan Iacob, numit „Ro-mânul”, recent proslăvit;

– Peștera pustnicului Gabriel arhimandritul;

– Peștera situată deasupra paraclisului Sfântul Ilie, în care este al treilea paraclis;

– Gropnița mănăstirii, situată în peștera Sfântului Ilie Tesviteanul, și biblioteca destul de bogată în cărți și manuscrise vechi de mare valoare.

Intrăm mai întâi în sfânta biserică, care este de o ordine și curățenie exemplară. O atmosferă de mare sfințenie, cu bună mireasmă de smirnă și tămâie. Înăuntru sunt icoane bizantine de o rară frumusețe duhovnicească. Pe pereți o pictură târzie, de influență renascentistă. Admirăm chipul Cuviosului Gheorghe de pe un epitaf. Pe jos fragmente mari de mozaic splendid din veacul al VI-lea. Deși nu are decât câțiva călugări, biserica este curată și împodobită ca o mireasă! Ne închinăm la sfintele icoane și în Sfântul Altar. Catapeteasma este la fel de veche și frumos aurită. Sfânta Liturghie se face numai în sărbători, din lipsă de preoți. Aprindem câteva lumânări de ceară preparată cu praf de smirnă. În absida stângă se află zece cranii de sfinți. Sunt cranii aduse din gropniță ale cuvioșilor părinți uciși de perși în invazia din anul 614. Au culoare galbenă și răspândesc o bună mireasmă. Le sărutăm și medităm. Sunt martiri care au sfințit pământul și pustiul acesta cu rugăciunile, cu postul și cu lacrimile lor. La urmă și-au dat și viața pentru Hristos, stropind pietrele acestea cu sângele lor!

Miluiește-ne pe noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile sfinților Tăi cuvioși și mucenici, care s-au nevoit în mănăstirea și în pustietatea aceasta, departe de lume. Noi nu avem râvna, osârdia, umilința și dragostea sfinților, nici nu pășim pe urmele înaintașilor noștri. Noi nu avem sânge de martiri! Nu avem răbda-rea, blândețea, statornicia, curajul, rugăciunea și lacrimile cuvioșilor părinți. Dă-ne, Mântuitorule, mai multă smerenie și dragoste, că acestea țin loc de toate. Dă-ne mai multă dragoste de Dumnezeu și de oameni, ca să ajutăm, să ne rugăm, să slujim și să mângâiem lumea! Nu ne lăsa pe pământ lipsiți de roade! Dă-ne blândețe și cuvânt! Lumea suferă după cuvânt. Lumea caută cuvânt de îmbărbătare și mângâiere. Ajută-ne să slujim lumea și vom fi și noi numărați cu părinții noștri! Sfinților cuvioși și mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii, pentru întărirea credinței și pentru mântuirea sufletelor noastre!

Suntem conduși în paraclisul Sfântului Gheorghe Hozevitul. Ne închinăm și aici și cerem ajutorul marelui dascăl al pustiei. Moaștele cuviosului sunt în mormântul din stânga naosului. Ne plecăm genunchii și sărutăm piatra. Apoi ne închinăm în Sfântul Altar la moaștele Cuviosului Ioan Iacob, proslăvit ca sfânt în vara anului 1980 și cunoscut sub numele de „Cuviosul Ioan cel Nou Hozevitul” sau ”Ioan cel Nou Românul”. Moaștele lui se află întregi, așezate în sicriu de chiparos și cristal, spre închinarea pelerinilor.

Sfinte Preacuvioase Părinte Gheorghe, împreună cu Cuviosul Ioan cel Nou Hozevitul, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi, pentru țara noastră din Carpați, pentru toată lumea și pământul. Rugați-vă lui Dumnezeu pentru biserici, pentru preoți, pentru mame și copii, pentru mănăstiri și călugări, să ne miluiască după mare mila Sa.

Ne urcăm la etaj pe scări de piatră și intrăm în peștera Sfântului Ilie Tesviteanul. Este o peșteră mare de 2×7 metri. Aici a postit și s-a rugat cel mai râvnitor prooroc de pe pământ! Aici l-au hrănit corbii și l-a acoperit mâna Domnului trei ani de zile. Iar după secarea pârâului Horat a fost trimis de Dumnezeu la o văduvă din Sarepta Sidonului, ca să învețe a fi milostiv cu toți oamenii. Cuvioșii călugări au transformat peștera în paraclis. În fundul ei se vede un mic altar cu câteva icoane. Ne închinăm marelui prooroc și sărutăm peștera sfințită de el.

Sfinte mare proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi să ne adauge și nouă mai multă râvnă și credință, să ne facă Dumnezeu și pe noi mărturisitori ai Lui printre oameni cu cuvântul și cu pilda vieții. Roagă-te lui Dumnezeu pentru lume, să risipească dintre oameni ura, necredința și tot păcatul.

Deasupra peșterii Sfântului Ilie este o altă peșteră, numită „Peștera Părintelui Gavriil”. În această peșteră a trăit până nu demult un călugăr pustnic, care s-a nevoit aici 30 de ani. Îl chema schimonahul Gavriil. În locul lui se nevoiește acum alt părinte, Arhimandritul Gavriil. În această peșteră nu se poate ajunge, intrarea fiind sus, în peretele stâncii. Facem un mic popas și la gropnița mănăstirii din peștera Sfântului Ilie, care adăpostește sute de cranii și oase de cuvioși care s-au nevoit în pustiul Hozeva și în mănăstirea aceasta de-a lungul secolelor. Mulți dintre ei au fost uciși de perși în anul 614. Dumnezeu să-i numere pe toți cu sfinții întru împărăția cerurilor!

Ultimul popas îl facem la biblioteca mănăstirii în care se află cărți și manuscrise rare, precum și câteva documente de danie și cărți românești pe literă chirilică. Apoi suntem invitați la stăreție de Părintele Arhimandrit Amfilohie, starețul mănăstirii, care ne povestește pe larg din viața Cuviosului Ioan Iacob, zis „Românul”. El l-a cunoscut foarte bine, căci i-a fost duhovnic, l-a înmormântat în anul 1960, iar în 1980 i-a descoperit moaștele în mormânt, nestricate, și le-a așezat în paraclisul mănăstirii.

Dăm slavă lui Dumnezeu că am văzut și mănăstirea aceasta. Sărutăm din nou mormântul Sfântului Gheorghe Hozevitul și moaștele Sfântului Cuviosului Ioan Iacob, mulțumim egumenului și ghidului pentru dragostea cu care ne-au prezentat toate și plecăm. Este ora 10 și o căldură de peste 30 de grade.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 294-302)