Iată descrierea făcută de Costache Negruzzi, cu ocazia călătoriei făcute în mai 1837 de la Iași la Roman, și apoi la Piatra Neamț, și publicată în „Alăuta românească” din 24 iunie 1837, sub titlul: „Fragment dintr-o călătorie”: „Vezi într-acea vale frumoasă – adevărat peisaj al Elveției – acel palat gotic, împrejurat de modeste case țărănești! Acolo sunt Miclăușenii. O cucerire sfântă te cuprinde privind cea bisericuță înconjurată de morminte îmbrăcate de răcoroasă pajiște. Crucile acestea de lemn umbrite de salcii pletoase vorbesc mai mult inimii decât mărețele mauzolee de bronz și de marmură, ce arată lumii deșertăciunea oamenilor. Toate vestesc aici liniștea sufletului și dulceața vieții câmpenești”.

Așadar, cel care călătorește prin Moldova de la Roman spre Iași are șansa de a vizita și parcul de la Miclăușeni: „Nu e nevoie neapărat să fii romantic ca să rămâi încântat, nu e nevoie să ai neapărat o fire meditativă ca să devii aici reflexiv și un sentiment inedit, ciudat, de uitare de sine și de gol istoric să ți se strecoare în suflet. Roata dințată a timpului, tocindu-se parcă, a alunecat brusc înapoi, într-un ev nedefinit, cu iz de Ev Mediu”.

„E aici, infiltrată, istoria unei familii, a întregului sat”

„Aerul însuși aicea e straniu, jilav, cu miros de pietre subterane. Stoluri de ciori croncănesc jalnic, ca niște duhuri negre, iar aripile lor se izbesc lugubru de scheletele crengilor uscate ale copacilor seculari. Și conace și castele și lacuri fantomatice te urmăresc și turnuri și clopotnițe bătrâne și monumente ascunse prin ierburi și bolți înnegrite și alei pustii, cu ecouri sub pași și cruci și morminte...”

„E aici, dedesubt și-n față și-n spate și-n tine, de-acum infiltrată, istoria unei familii, a întregului sat și a unor sate de mult dispărute, părticică din istoria însăși a poporului nostru, plutind, pulverizată, în spațiu, amestec de legendă și istorie, cu epocile suprapuse de-a valma, așteptând să te smulgi din această vrajă și să le înșiri sistematice pe ață, descifrându-le din inscripții de pe pietre și de pe morminte, din pergamente, din urice voievodale, din zapise și din condici, din scrisori și din cărți”, consemna scriitorul Costin Merișca.