În secolul nostru se nevoiesc la Sfântul Sava mai mulți monahi români foarte cuvioși, dintre care amintim câțiva: monahul Ștefan (†1939), cu metania din Mănăstirea Cocoș – Tulcea, care s-a nevoit în obștea Mănăstirii Sfântul Sava, între anii 1920-1939, ca sihastru, portar, bucătar și econom. Contemporan cu el a fost și ieromonahul Ignatie Rădulescu (†1940), cu metania din Mănăstirea Sinaia. Timp de 15 ani a fost sihastru în peșteră și preot slujitor la Sfântul Sava. După câțiva ani de suferință se mută la Domnul în anul 1940.

Între anii 1937-1947 s-a nevoit în obștea Sfântul Sava și Cuviosul Ieroschimonah Ioan Iacob, împreună cu ucenicul său, monahul Ioanichie Pârâială, despre care am amintit mai sus. El a fost aici cel mai ales dintre monahii români. Este făcut schimonah și ieromonah în această mănăstire. În vara anului 1947, ajunge egumen la Schitul Românesc de pe Valea Iordanului. Între anii 1953-1960 ajunge mare sihastru în peștera din pustiul Hozeva – Ierihon, unde se săvârșește și este mai târziu preamărit ca sfânt. Moaștele lui s-au depus în august 1980 în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropiere.

Între anii 1940-1973 s-au mai nevoit la Sfântul Sava alți doi monahi români: Ierodiaconul Veniamin Trifan, cu metania de la Schitul Buluc – Vrancea, și monahul Marcu, mulți ani portar al acestei mari lavre. În anul 1973 s-au săvârșit amândoi.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 261-262)