Un duhovnic l-a întrebat pe bătrânul:

– De câte ori te împărtăşeşti, părinte Veniamin?

– O dată pe lună mă împărtăşesc, căci aşa obişnuiesc. Trei săptămâni mănânc o dată pe zi, iau parte la toate slujbele, citesc la Psaltire şi zic Rugăciunea lui Iisus. În săptămâna a patra nu mănânc nimic miercurea şi vinerea. Iar sâmbăta primesc cu mare bucurie pe Hristos, mărgăritarul cel nepreţuit. Şi îndată ochii bătrânului s-au umplut de lacrimi.

Într-o zi, un părinte i-a dat un pahar cu must din miere de albine. Iar bătrânul, gustând puţin şi mulţumind, a zis:

– Nu vreau să beau mai mult, că-mi obosesc mintea şi pe urmă încep gândurile rele.

Spun părinţii despre dânsul că veneau uneori călugări şi chiar mireni şi-i cereau binecuvântare. Iar bătrânul, plin de bucurie şi cu ochii în lacrimi, răspundea:

– Acestea sunt zisele mele cele de pe urmă: Să se milostivească bunul Dumnezeu şi să ne arunce pe toţi în Raiul desfătării şi în veşnicele bunătăţi cu tot neamul ce ne aparţine!

Într-o zi, părintele Veniamin se ruga afară, culcat pe pernă, că era bolnav. Apoi, plângând cu braţele întinse spre cer, a zis:

– Doamne, aproape 60 de ani am în călugărie şi încă nu am pus început bun! Că vrăjmaşul mă biruieşte cu gândul slavei deşarte.

În altă zi, l-a întrebat ucenicul:

– Părinte Veniamin, eşti bolnav că n-ai venit azi la biserică?

– Eu sunt întotdeauna în biserică! a răspuns bătrânul.

Altădată, l-au întrebat părinţii:

– Cum te mai simţi, părinte Veniamin?

Iar el a zis:

– Suflet mort în trup viu! Trupul acesta nu vrea să se lase străbătut şi condus de minte. Şi dacă îi mai dai mâncare multă şi vin, te ucide cu totul.

L-a întrebat duhovnicul într-o zi:

– Părinte Veniamin, de câţi ani n-ai mai băut vin?

– De treizeci şi patru de ani.

– Pentru că te-ai împărtăşit astăzi, bea acest pahar cu vin.

Şi a răspuns bătrânul:

– De ascultare, îl iau. Dar dacă mă sileşti să mai beau unul, nu mai fac ascultare.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 670-671)