Păcăleala păcălelilor

Puncte de vedere

Păcăleala păcălelilor

    • Păcăleala păcălelilor
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Există oameni care încă mai cred în păcăleli, chiar și în ziua de azi, sau mai ales în ziua de azi. Dacă măcar în această simbolică „zi a păcălelilor” și-ar da seama de înșelarea în care trăiesc, tot nu ar fi ziua pierdută. Dacă măcar de azi am începe să strigăm, să-I cerem ajutorul și să ne dăm seama de faptul că singuri nu putem nimic...

Există oameni care cred în păcăleli și în farse, mai cu seamă în prima zi a lui aprilie. Luându-se cu păcălelile și cu farsele uită un lucru esențial. Uită că mulți oameni se lasă păcăliți în fiecare zi a vieții lor, nu doar o zi pe an. Și nu fac asta doar cei care sunt departe de Dumnezeu, ci chiar și mulți din cei care se cred credincioși. Dacă măcar pe 1 aprilie s-ar deștepta tot n-ar fi rău. Măcar de „ziua păcălelilor” să conștientizeze faptul că au fost păcăliți, înșelați, mințiți și că, de fapt, ceea ce e bun și frumos este Adevărul.

Să ajungi să crezi că nu ai nevoie de Dumnezeu, că poți să faci singur tot, asta este cu adevărat păcăleala păcălelilor. Așa a căzut Lucifer, spunând că se va pune pe sine deopotrivă cu Dumnezeu. Așa ne lăsăm și noi de multe ori înșelați, crezând că putem ceva singuri. Ca să atragă atenția cât de mare este o asemenea rătăcire, părinții de la sinodul din Cartagina la anul 419, spun în canonul 124 „Dacă crezi că poți ceva (fără Hristos), anatema să fii”. Cei ce se încred în forțele proprii mai mult decât în puterea lui Dumnezeu sunt păcăliți 24/7/365 cum se zice în ziua de azi.

Ziua de astăzi este foarte importantă pentru creștini. Pe 1 aprilie este sărbătorită Sfânta Maria Egipteanca. Atât de mult o iubește Dumnezeu pe Sfânta Maria Egipteanca, încât Biserica i-a rânduit două zile de prăznuire. Una pe 1 aprilie și una în a cincea duminică din fiecare Post Mare. Mult timp a umblat ea în înșelare, fiind păcălită de cei care n-o voiau înțeleaptă, de cei care voiau s-o piardă cu orice chip și să n-o lase să ajungă la cunoașterea Adevărului. Dar și când s-a deșteptat, nu a pierdut vremea ci a lucrat în tot felul pentru a-și deschide ochii. A lăsat orice formă de păcăleală, de minciună și de înșelare și a lucrat pentru dobândirea adevăratei vederi.

În multe feluri încearcă diavolul să ne înșele, de multe ori amestecând puțină minciună în multe lucruri adevărate. Face asta ca să nu ne dăm seama de otravă de la bun început, ci să apucăm a mușca din măr și în felul acesta să luăm otrava odată cu hrana și răutatea odată cu lucrurile bune. De aceea nu e bine să amestecăm Adevărul cu nimic. Adevărul nu se apără cu minciuni și nici cu „tertipuri duhovnicești”. Niciodată aceasta nu a fost o tactică viabilă și nu este nici acum. Dumnezeu nu are nevoie să-L apărăm noi. Simplul fapt că-L chemăm în ajutor mereu este suficient. Să credem că El are nevoie de ceva de la noi este o păcăleală, o minciună și o înșelare.

Există oameni care încă mai cred în păcăleli, chiar și în ziua de azi, sau mai ales în ziua de azi. Dacă măcar astăzi, în această simbolică „zi a păcălelilor” și-ar da seama de înșelarea în care trăiesc, tot nu ar fi ziua pierdută. Dacă măcar de azi am începe să strigăm, să-I cerem ajutorul și să ne dăm seama de faptul că singuri nu putem nimic...