După zece ani de la revenirea sa din munţi, Părintele Cleopa a plecat în pelerinaj la Mormântul Domnului cu câţiva ucenici. Timp de 30 de zile s-a închinat la toate locurile din Ţara Sfântă, începând de la Ierusalim şi până la Muntele Sinai. Peste tot s-a rugat, a slujit Sfânta Liturghie, a privegheat la Golgota şi la Sfântul Mormânt şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Dorind să se închine şi la Sfântul Munte Athos, în anul 1977 cuvioşia sa a mers în pelerinaj în Grecia cu un grup de ucenici. Aici iarăşi s-a rugat la sfintele moaşte şi la icoanele făcătoare de minuni, a săvârşit Sfânta Liturghie în mai multe mănăstiri, a cercetat pe unii din pustnicii români şi a ţinut câteva predici duhovniceşti la mănăstirile greceşti şi româneşti.

Apoi a ajuns cu ucenicii săi până la Atena şi la Corint, după care s-a închinat la moaştele Sfinţilor Ierarhi Spiridon şi Nicolae, la care avea mare evlavie. De aici a făcut un scurt popas la Arhimandritul Iustin Popovici din Serbia şi apoi s-a reîntors în ţară.

În ultimii 20 de ani, Părintele Cleopa n-a mai plecat nicăieri. Iubea mai mult liniştea, tăcerea şi singurătatea. Mai ales noaptea, după ce rămânea singur, se ducea în marginea pădurii şi se ruga lui Dumnezeu până după miezul nopţii, vărsând multe lacrimi. Apoi se întorcea la chilie, fără să ştie nimeni nevoinţa sa de taină. Astfel, ziua o dăruia credincioşilor care veneau la el, iar noaptea o dăruia numai lui Hristos în taina inimii sale!

Dintre toate faptele sale bune, pe lângă rugăciune, post şi linişte, Părintele Cleopa iubea cel mai mult milostenia şi cuvântul duhovnicesc. Nimeni din mănăstire nu era mai blând, mai milostiv şi mai rugător ca Părintele Cleopa şi nimeni nu mângâia pe călugări, pe credincioşi şi pe săraci, ca sfinţia sa, căci avea darul cuvântului şi sfaturile lui se lipeau de inima lor, fiind umbrit de harul Duhului Sfânt.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 749)