Aşa cum relatează Sfânta Scriptură, Carmelul a fost cucerit de Iosua. El forma hotarul între patru triburi: Aşer, Zabulon, Isahar şi Manase. Se pare însă că muntele nu a fost atribuit nici unuia dintre triburi, fiind considerat ca un loc comun de refugiu sau un sanctuar (Cartea lui Iosua Navi 12, 22; 17, 11). Carmelul devine cunoscut cu adevărat odată cu profetul Ilie, pe vremea lui Ahab, regele Israelului. În amintirea prorocului Ilie, cel mai popular profet al Vechiului Testament, muntele a devenit sfânt (III Regi 17).

Odată cu venirea creştinismului, chiar din timpurile apostolice, numeroşi pustnici doritori de singurătate şi de contemplaţii mistice s-au retras în grotele acestui munte, continuând idealul de viaţă trăit de Ilie, Elizeu şi ucenicii lor.

În epoca bizantină, în jurul Peşterii Prorocului Ilie (în biserica actualei mănăstiri), în jurul Şcolii Profeţilor şi al Izvorului lui Ilie s-au statornicit puternice centre monahale.

În secolul al XIII-lea, cruciaţii au fortificat locul, iar aici s-au stabilit călugări catolici. În anul 1212, Episcopul Albert de Vercelli a dat un regulament de viaţă comunităţii în faşă şi în felul acesta s-a instituit Ordinul Carmelit. Când cetatea Sfântul Ioan de Acra (Aco) a căzut în anul 1291, marcând înfrângerea definitivă a cruciaţilor, mănăstirea carmeliţilor a fost distrusă şi toţi călugării au fost masacraţi de musulmani.

În anul 1634, un grup de carmeliţi a cutezat să se întoarcă la locul unde se născuse ordinul lor călugăresc şi a construit o mică mănăstire la poalele muntelui, lângă ţărmul mării. În anul 1768, carmeliţii au urcat din nou la Peştera lui Ilie, construind acolo o mănăstire, pe locul aşezământului din perioada bizantină.

Actuala biserică a carmeliţilor a fost construită în anul 1823, iar mănăstirea, între anii 1932-1934. Interiorul bisericii este îmbrăcat în marmură albă. Partea inferioară a bisericii adăposteşte Peştera lui Ilie. Potrivit tradiţiei, aici se retrăgea profetul atunci când venea pe muntele Carmel şi tot aici a văzut în depărtare nouraşul care prevestea sfârşitul secetei care pustiise ţara (III Regi 18, 42-46).

(Foto) Peştera Sfântului Ilie de la Stella Maris – Haifa