Postul Paştilor este nu numai cel mai lung şi mai important, ci şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Perioada de post premergătoare Sfintelor Paşti este de luni, 15 martie, până sâmbătă, 1 mai, inclusiv.

În primele trei secole creștine, durata şi felul postirii nu erau uniforme în tot spațiul ortodox, astfel încât unii posteau o singură zi (în Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică vineri şi sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti. Pentru că ne aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale, Postului Mare i s-a dat şi denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima) sau Patruzecime (Τεσσαρακοστή), denumire întâlnită pentru prima dată în canonul 5 al Sinodului I Ecumenic.

Conform hotărârii statornicite atunci, postul de 40 de zile, se încheie în vineri – înaintea Sâmbetei lui Lazăr. Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt considerate praznice aparte. La fel, ultima săptămână, cea a Pătimirilor Domnului, este încadrată într-un regim mai aspru de postire. Deci, pe lângă cele 40 de zile mai există aceste opt zile de post pe care le atribuim Postului Mare, dar care au practici liturgice și rânduieli tipiconale diferite.

Potrivit părintelui Ene Braniște („Liturgica generală”, EIMBOR, 1985), în vechime, Postul Paștilor era mult mai aspru decât cum se ţine astăzi. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până la Ceasul al IX-lea din zi (spre seară), exceptând zilele de sâmbătă şi duminică, zile care erau exceptate de la ajunare.

Biserica nu a recomandat niciodată extremele. De aceea, două zile din timpul acestui post sunt consemnate în calendar cu dezleagare la untdelemn, vin şi peşte: Buna Vestire (25 martie) și Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile (25 aprilie).

În această perioadă sunt oprite nunţile şi serbarea zilelor onomastice, fiindcă acestea se serbează în general cu petreceri şi veselie, care nu cadrează cu atmosfera de smerenie, de sobrietate şi pocăinţă, specifică perioadelor de post. Odinioară, chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit Postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp.

Postul Mare a fost rânduit de Biserică în vederea pregătirii catehumenilor (n.r. candidații la botez de odinioară) care urmau să primească botezul de Paști, dar și ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a Patimilor și Învierii Domnului.