Proiect de prevenire a violenţei în şcoală şi a traficului de persoane, la Dâmbovița

Arhiepiscopia Târgoviştei

Proiect de prevenire a violenţei în şcoală şi a traficului de persoane, la Dâmbovița

    • Proiect de prevenire a violenţei în şcoală şi a traficului de persoane, la Dâmbovița
      Proiect de prevenire a violenţei în şcoală şi a traficului de persoane, la Dâmbovița

      Proiect de prevenire a violenţei în şcoală şi a traficului de persoane, la Dâmbovița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, la Liceul Tehnologic „Dr. Constantin Angelescu” din Găeşti a avut loc marţi, 10 mai 2016, o activitate ce a avut ca scop prevenirea violenţei în şcoală şi a traficului de persoane, în cadrul Proiectului, intitulat „Atenţie! e viaţa ta”.

La activitatea educaţională, desfăşurată în baza parteneriatului dintre această instituţie şcolară şi Parohia Sfânta Treime din Găeşti, au participat aproximativ 70 de elevi, de la trei clase, coordonaţi de către către părintele Cristian Simescu, profesor de religie în cadrul şcolii, iar prelegerile au fost susţinute de către agent şef principal Victor Bucuroiu de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate şi de studenta Emilia Ioana Tudor, voluntar în cadrul proiectului mai sus menţionat.

Sursa: arhiepiscopiatargovistei.ro

Citește despre: