Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Mihai Dădănogu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre momentul în care fiecare creștin L-a primit pe Duhul Sfânt, despre Cincizecimea persoanlă:

«Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni» (Fapte 2, 41-42)

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt în chip de limbi de foc peste sfinții ucenici și apostoli ai lui Hristos, care erau adunați în Ierusalim, este ziua de constituire a Bisericii. Conform tradiției patristice, Biserica a fost întemeiată prin Nașterea, răstignirea, Învierea și Înălțarea lui Hristos.

Viața dumnezeiască din trupul desăvârșit, pnevmatizat (îndumnezeit) se revarsă în sufletele celor care erau adunați în Ierusalim la sărbătoarea Cincizecimii iudaice, constituind, la modul concret, Biserica lui Hristos.

Acest lucru înseamnă Biserica – umplerea de viața îndumnezeită a lui Hristos.

Toți cei care au fost de față, în urma cuvântului plin de Duhul Sfânt, al Sfântului Apostol Petru, s-au botezat, adică L-au primit pe Hristos.

Hristos S-a sălășluit, cu trupul Său îndumnezeit, în viața lor, pentru ca, mai apoi, aceștia să stăruie – așa cum ne spune Sfânta Scriptură – «în frângerea pâinii (Împărtășanie) și în rugăciuni». Cu alte cuvinte, cele trei mii de suflete care s-au botezat, primindu-L pe Hristos în viața lor, au devenit ca niște biserici.

Prin Taina Sfântului Botez și prin Mirungere – care este Cincizecimea personală, a fiecăruia dintre noi, adică venirea Duhului Sfânt în viața noastră, cu toate darurile Sale –, noi am devenit ca niște biserici sau suntem constituiți să devenim biserica lui Hristos.

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că omul, prin venirea lui Hristos în viața sa, prin sălășluirea Preasfintei Treimi în viața celui nou botezat, este ca o Biserică.

Biserica – care suntem noi – are trei părți componente: altarul, naosul și pridvorul. Omul este ca o biserică – altarul este mintea, sanctuarul (întregul spațiu unde este așezat altarul) este sufletul, iar naosul este trupul nostru.

La sfințirea unei biserici, se poate constata că, în linii generale, această slujbă este o imitare a slujbei Tainei Sfântului Botez. Întâi, biserica este stropită cu apă sfințită, apoi este unsă cu Sfântul și Marele Mir. La fel, noi toți, am fost întâi cufundați în apa cristelniței (în apa sfințită a Botezului, plină de putere îngerească și capabilă să ne schimbe), devenind oameni noi întru Hristos.

Fiecare dintre noi am primit darul de a fi bisericile cele vii ale lui Hristos.

Acest lucru s-a întâmplat și în ziua Pogorârii Duhului Sfânt în chip de limbi de foc asupra sfinților ucenici și apostoli ai lui Hristos, care au început să vorbească în limbi, încât toți cei care erau de față înțelegeau ceea ce ei vorbeau.

În ziua Pogorârii Duhului Sfânt ar trebui să ne aducem aminte cu toții că, prin Botez, Mirungere și Sfânta Euharistie noi am devenit bisericile cele vii ale lui Hristos.

Sfântul Apostol Pavel numește trupul omului «templu al Duhului Sfânt».

În timpul slujbei, la momentele rânduite, slujitorii – episcopul, preotul sau diaconul – ies la cădit. Ei cădesc icoanele din biserică, altarul, și apoi credincioșii, care sunt ca o biserică - au în inimă chipul (icoana) lui Dumnezeu.

Preasfinția Sa a afirmat că sursa frământărilor din viața noastră o constituie lipsa strădaniei de a-L face pe Hristos să locuiască în noi:

Ar fi minunat dacă am reflecta și ne-am întreba pe noi înșine: „Oare mai sunt eu biserică a lui Hristos? Locuiește Hristos în mine? Sau am devenit un sălaș al patimilor?”.

Din păcate, dacă am fi sinceri față de noi înșine, am ajunge la următorul răspuns: „Parcă ne este mult mai concret și mai clar faptul că trupul nostru a devenit un sălaș al patimilor, și nu este o biserică a lui Hristos”.

Trăim, cu toții, în conștiința noastră, această mare dezamăgire, că nu mai suntem ca o biserică a lui Hristos. Mintea noastră nu este ca un altar, pe care să săvârșim rugăciuni și jertfă de laudă, sau care să Îl invoce permanent numele lui Iisus Hristos, așa cum se îndeletniceau isihaștii, rugându-se cu Rugăciunea inimii, sfințindu-și mintea.

Nici sufletul nostru nu mai este ca un sanctuar, ca un spațiu sacru, așa cum este sfântul altar, unde slujesc episcopii, preoții și diaconii. Încuviințând și acceptând păcatele în viața noastră, spurcăm sanctuarul sufletului.

Trupul nostru este ca un naos. În naos, credincioșii împreună cu slujitorul din altar se unesc în rugăciune, slăvindu-L pe Dumnezeu și trăind Împărăția Cerurilor, în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii.

Este o ruptură între „inima” trupului nostru și „mintea” altarului nostru, de aceea trăim stări de frământare și de ruptură lăuntrică.

Ne zbatem, suntem neliniștiți, agitați, supărați și tulburați, pentru că mintea (altarul) nu mai reușește să intre în armonie cu inima (naosul) din trupul nostru, așa cum, atunci când suntem în biserică, în liniște desăvârșită, căutăm să ne simțim unul pe celălalt ca fiind uniți în Hristos, după cum ne spune El: «Acolo unde sunt adunați doi sau trei în numele Meu, și Eu sunt acolo».

Când venim la biserică, strădania noastră trebuie să fie să trăim împreună starea de unitate în rugăciune, prin Liturghie și prin Sfânta Euharistie, care, cu adevărat, ne unește și ne dă darul unității dintre noi, toți cei care formăm Biserica.

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt este cea în care Hristos, cu trupul Său cel îndumnezeit, Se sălășluiește în sufletele celor care l-au ascultat pe Apostolul Petru, s-au botezat, au crezut în Hristos, rămânând în slujirea frângerii pâinii și a rugăciunilor. S-a constituit, astfel, Biserica, care a fost întemeiată de Hristos, prin Nașterea, răstignirea, Învierea și Înălțarea Sa.

În ziua de Cincizecime, toți cei care au fost botezați, au devenit biserici ale lui Hristos, așa cum și noi, prin Taina Sfântului Botez, am devenit biserica lui Hristos, după cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Ori de câte ori venim la biserică ar trebui să reflectăm și să ne întrebăm: „Mai sunt eu biserica lui Hristos, unde El Se sălășluiește, cu trupul Său cel îndumnezeit?”.

În cadrul slujbei a fost citit și mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica Părinților și Copiilor, intitulat „Familia creștină în iubirea părintească a lui Dumnezeu”.

În timpul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ionuț Mădălin Cotosa, pe seama Parohiei Rădăești, Protopopiatul Bârlad.

La final, Ierarhul Hușilor a săvârșit slujba Parastasului pentru părintele Vasia Dădănogu, fostul paroh al comunității, trecut la Domnul pe 19 iunie 2009. De asemenea, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire și la mormântul domnului Grigore Chirvasă, tatăl părintelui protopop Adrian Chirvasă.

Pe 26 octombrie 2023 se vor împlini 100 de ani de la sfințirea bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt” din Costești, de către Episcopul de atunci al Hușilor, Nicodim Munteanu, cel de-al doilea Patriarh al României.

Sursa: Episcopia Hușilor