În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a subliniat prezența sfinților îngeri în viața oamenilor și, în special, rolul lor în cadrul Sfintei Liturghii:

„Eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt (Tobit 12, 15).

Astăzi este sărbătoarea dedicată îngerilor. În calendar sunt amintiţi doar doi dintre ei – Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil –, însă Biserica, prin textele liturgice care au fost cântate atât la Vecernie, cât și la Utrenie, îi cinstește pe toţi sfinţii îngeri.

Din păcate, noi am pierdut acest rafinament al vieţii duhovnicești, prin care să sesizăm prezenţa îngerilor în viaţa noastră. De cele mai multe ori, credem că doar cei mici ar trebui consideraţi într-un fel naivi, vorbindu-li-se despre îngeri.

Cred că sunt foarte multe situaţiile în care cei mari, atunci când le vorbesc celor mici să fie cuminţi, pentru că îi văd îngerii, nu cred în ceea ce spun, ci se gândesc doar să-i determine pe copii să fie cuminţi. Fără să-și dea seama, cei mari spun de fapt un adevăr – îngerii sunt întotdeauna în prezenţa noastră.

Cu precădere, îngerii sunt prezenţi atunci când slujim și participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Preotul, atunci când iese și face Vohodul mic cu Sfânta Evanghelie, rostește o rugăciune din mijlocul bisericii care, din păcate, nu se aude, și credincioșii nu au posibilitatea de a percepe cât este de profundă și ce coerenţă există, în Liturghie, între toate rugăciunile.

În această rugăciune, preotul sau episcopul îi cere lui Dumnezeu ca intrarea care are loc cu Sfânta Evanghelie, să fie făcută împreună cu îngerii, care slujesc împreună cu noi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Îngerii nu sunt numai de faţă cu noi, la Liturghie, ci ei înșiși slujesc, în ceruri, Sfânta Liturghie.

În a doua parte a Liturghiei, se cântă un text care a fost preluat din cartea profetului Isaia (6, 1-7): „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot. Plin este tot pământul de slava Lui”. Această cântare este a serafimilor, cei care se află în cea mai maximă apropiere de tronul Preasfintei Treimi.

Într-un alt text liturgic, care poartă numele generic de „Heruvic”, noi, oamenii, suntem asemuiţi cu îngerii. Atât în cântarea de la strană, cât și în cea din altar (pe care o rostește preotul sau episcopul), este subliniat faptul că noi, oamenii, care suntem la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, îi închipuim pe îngerii care sunt în ceruri.

În limba greacă, termenul este mult mai puternic. Noi, din păcate, nu am tradus cu maximă fidelitate. „A închipui” poate însemna și ceva imaginar, ce ne putem imagina în mintea noastră – când spunem că avem o închipuire, ne referim la ceva care nu are corespondent în realitate. 

Într-o traducere mai fidelă, am putea spune în felul următor: „Noi, care suntem ca niște icoane ale heruvimilor, slujim împreună cu ei Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”. De aceea, unul dintre intelectualii ţării noastre, Andrei Pleșu, spunea atât de sugestiv, în cartea intitulată „Despre îngeri”, că omul modern nu mai crede în prezenţa îngerilor, pentru că el, de fapt, nu crede în ordine, în rânduială.

Așa este. De multe ori, noi venim la Liturghie și nu reușim să ne dăm seama că ar trebui să avem un anumit comportament, să fim ca îngerii din ceruri, care doar Îl laudă pe Dumnezeu, se bucură de vederea feţei Lui și, desigur, împlinesc voia lui Dumnezeu și o transmit oamenilor – așa cum îngerul Rafael îi mărturisește lui Tobit, cel care a fost vindecat de nevedere și a fost ajutat ca fiul său, Tobie, să se căsătorească cu Sara. Îngerul Rafael îi spune lui Tobit că el n-a venit de voia lui, ci după voia lui Dumnezeu, de aceea „voi să-L binecuvântaţi pe Dumnezeu în vecii vecilor.”

Preasfinția Sa a arătat că prezența îngerilor, în chip tainic, în cadrul Sfintei Liturghii, este o invitație înspre împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului:

„În tradiţia Bisericii noastre, sunt foarte multe vedenii pe care le-au avut sfinţii și oamenii cu o viaţă deosebită; slujind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ei vedeau și îngerii prezenţi, fie în altar, fie în biserică. Mai mult decât atât, ni se spune, și nu e doar un basm sau o poveste demnă de spus celor mici, ci cât se poate de real, că îngerul stă la intrarea în biserică și vede chipurile noastre, starea sufletului nostru, și la fel și la ieșirea din biserică.

Îngerii sunt cei care văd cât de mult am schimbat ceva, prin participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cât de mult am căutat să ne luminăm, rugându-ne, să fim atenţi, să fim interiorizaţi și, desigur, să avem preocuparea de a-L primi pe Hristos în Sfânta Împărtășanie.

Venirea noastră la Sfânta Liturghie nu este numai bucuria că sunt și îngerii, ci mai ales că Hristos, Împăratul tuturor puterilor cerești, este Cel care ni Se dăruiește, ca hrană, în Sfântul Potir – Trupul și Sângele Său cel preascump.

În Cartea Prorocului Isaia, cel care a avut vedenia serafimilor care stăteau în preajma tronului lui Dumnezeu, ni se spune, în capitolul 6, că, la un moment dat, un serafim a zburat pe lângă el și i-a atins buzele cu un cărbune. Acest serafim avea în clește un cărbune, pe care l-a luat de pe jertfelnicul tronului dumnezeiesc, și l-a atins de buzele lui Isaia care, imediat după această atingere, a rostit rugăciunea pe care noi o avem în rânduiala pregătirii pentru primirea Sfintei Împărtășanii – „Iată, S-a atins de buzele noastre, și va șterge toate fărădelegile noastre”.

Toţi Părinţii Bisericii tâlcuiesc că acest cărbune este Însuși Hristos, focul dumnezeirii. De altfel, în rugăciunile de dinaintea Sfintei Împărtășanii, noi Îi cerem lui Dumnezeu ca El Însuși, Cărbunele cel dumnezeiesc, să fie Cel care arde și topește toate păcatele noastre și ne îndumnezeiește pe noi, adică ne face părtași focului harului dumnezeiesc.

Așa trebuie să gândim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie – ca cea în care sunt prezenţi sfinţii îngeri și ne îmboldesc în a-L primi pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, în Sfânta Împărtășanie.

Conform textelor Sfintei Scripturi, îngerii sunt și cei care duc rugăciunile noastre la ceruri. În capitolul 8 din Cartea Apocalipsei, găsim imaginea Liturghiei cerești – foarte mulţi îngeri care stau în preajma unui tron, iar pe acest tron se află Dumnezeu-Tatăl, și în centru este Mielul înjunghiat, Hristos-Euharistic.

Îngerii sunt cei care, cu cădelniţele lor de aur, cu tămâie multă, urcă rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur dinaintea tronului dumnezeiesc. Prin cuvântul „sfinţi” nu trebuie să înţelegem termenul strict, cu care suntem noi obișnuiţi, adică cei care sunt în calendarul Bisericii noastre sau cei care au dus o viaţă sfântă și au primit harul dumnezeiesc, ci se referă la toţi cei care sunt botezaţi.

Apostolul Pavel își începe întotdeauna epistolele sale, adresându-se astfel: „Sfinţilor din Corint / Roma (sau orice alt oraș, căruia îi era adresată epistola pe care o trimitea)”. Sfinţi suntem cu toţii, în virtutea Botezului pe care l-am primit.

În Liturghie se leagă toate lucrurile foarte frumos – îngerii sunt prezenţi, noi suntem ca o icoană a îngerilor pe pământ și cântăm cântările pe care îngerii le cântă în ceruri – „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot”; îi cerem lui Dumnezeu să ne dea conștiinţa că îngerii slujesc împreună cu noi; iar în final, înainte de momentul împărtășirii, când episcopul, preotul sau diaconul pregătește Sfintele Taine pentru împărtășirea credincioșilor, este rostită următoarea formulă, atunci când este ridicat agneţul (Trupul Domnului, care are o pecete în formă de cruce și o monogramă a lui Hristos) – „Să luăm aminte, Sfintele sfinţilor!” – adică acest cărbune, pe care l-a văzut Isaia și care a fost atins de buzele lui, este Însuși Hristos, Care trebuie să fie dat tuturor credincioșilor, care sunt botezaţi în numele Preasfintei Treimi și s-au pregătit să-L primească pe Hristos.

După aceea, se rostește acea rugăciune atât de frumoasă, prin care se spune că noi trebuie să-L dăm pe Hristos la tot poporul – nu spune „prin selecţie” sau prin anumite criterii, care ţin mai mult de mentalitatea noastră omenească, ci doar ni se cere să avem conștiinţa curată și pregătită pentru a-L primi pe Hristos. Toate celelalte motivaţii care ne ţin departe de Hristos nu stau în picioare.

Ce ar fi însemnat ca Isaia, atunci când serafimul a atins cărbunele de buzele lui, să fi spus: „Nu te atinge de mine, că nu merit, nu sunt vrednic. Du-te departe!” și să-l fi îndepărtat pe serafim? Ar fi fost un gest de cutezanţă nesăbuit. Dimpotrivă, după ce cărbunele s-a atins de buzele lui, el și-a mărturisit nevrednicia.

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre barierele pe care ni le impune, subtil, diavolul, atunci când ar trebui să ne apropiem de Sfânta Împărtășanie:

Oricât de mult ne-am pregăti noi, oricât de mult am posti, oricât de multă grijă am avea să nu păcătuim, niciodată nu suntem vrednici să-L primim pe Hristos, dar aceasta nu înseamnă că nu ne împărtășim cu El. Ne împărtășim cu El, pentru că vrednicia nu ne-o dăm noi, ci Hristos ne-o dă.

Cel care crede că este vrednic să-L primească pe Hristos, făcând tot ceea ce se cere – postire, spovedanie, grijă să nu păcătuim –, de fapt nu este vrednic. Nu noi ne dăm vrednicia, ci Hristos ne-o dă. Înainte de Împărtășire spunem în rugăciune: „Învrednicește-mă Tu, Doamne, să mă împărtășesc cu Sfintele Tale Taine!” – Tu ești Cel care îmi dai vrednicia, nu mi-o dau eu în niciun fel.

Dacă noi am pierdut conștiinţa prezenţei îngerilor care slujesc împreună cu noi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și ne îmboldesc să ne împărtășim, am pierdut și preocuparea de a-L primi pe Hristos-Euharistic, nu ne mai interesează. De multe ori, venim la Liturghie, dăm un pomelnic, și ne amăgim că este foarte bine ceea ce am făcut.

A veni la Liturghie implică, în primul rând, să ne întâlnim cu Domnul, să-L luăm pe Domnul, Cel care ne invită atât de frumos. Liturghia este o masă – un ospăţ – pe care Dumnezeu ne-o dă nouă, iar noi nu avem cum să-L refuzăm. Dar vedeţi cu câtă ușurătate refuzăm, invocând nenumărate motive, pentru a nu-L primi pe Hristos-Euharistic.

Unul dintre aceste motive este nevrednicia, dar de fapt acea nevrednicie are în spatele ei o lene – este o scuză care nu stă în picioare. Noi, de fapt, cădem pradă sugestiei diavolului, care lucrează întotdeauna în contrasensul nostru și vrea să intre în coliziune cu noi, să ne accidenteze și să ne deturneze de pe drumul care duce înspre Împărăţia Cerurilor, vrea să ne arunce undeva, în șanţul păcatelor și al fărădelegilor.

La fel se întâmplă și în modul nostru de a înţelege participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, care este pentru noi, sfinţii - care suntem botezaţi. Poate că ar fi mai explicit să spunem, în loc de „Sfintele sfinţilor”, „Sfintele, vouă, celor care sunteţi sfinţi, prin Taina Botezului pe care aţi primit-o fiecare dintre voi!”.

Revenind la diavol, ce credeţi că face el, atunci când Dumnezeu face referire la mâncare? În Cartea Facerii, Dumnezeu îi spune lui Adam și Evei să nu mănânce din pomul cunoștinţei binelui și răului. Diavolul îi spune atât Evei, cât și lui Adam: „Mănâncă! Nu-i nicio problemă. Dumnezeu este gelos pe voi. Nu o să muriţi, așa cum v-a spus El”.

Vedeţi cum omul ţine cont de sugestia păcătoasă a diavolului? Dumnezeu îi spune „Nu mânca!”, diavolul îi spune: „Mănâncă!”. 

În Noul Testament, Hristos, Dumnezeu-Omul, Răscumpărătorul, ne spune: „Luaţi, mâncaţi! Beţi dintru acesta toţi!”. Iar noi Îi întoarcem spatele, invocând că nu suntem vrednici, că nu ne-am pregătit, și stăm așa, crezând că noi trebuie să ne împărtășim doar de patru ori pe an, sau cel puţin o singură dată, în postul Paștilor.

Nicăieri nu ne cere Dumnezeu asta, pentru că noi nu săvârșim Liturghia doar de patru ori pe an, nici o singură dată, în postul Paștilor, ci o săvârșim, la mănăstiri zi de zi, în parohii în sărbători și în toate duminicile. Ori de câte ori se slujește Sfânta Liturghie, Hristos ne invită să ne împărtășim cu El, ne invită să luăm acel cărbune pe care l-a atins serafimul de buzele Prorocului Isaia – să-l luăm ca să ne îndumnezeim.

Eu cred că, pe măsură ce vom înţelege că îngerii sunt cu noi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, vom conștientiza mai deplin și mai viu că noi trebuie să înţelegem participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ca pe un ospăţ pe care ni-l face Stăpânul, ca noi să ne hrănim cu Trupul și Sângele lui Hristos.”