Psalmii – Psalmul 84

Biblia ortodoxă

Psalmii – Psalmul 84

14

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566676869707172737475767778798081828384858687888990919293949596979899100101102103104105106107108109110111112113114115116117118119120121122123124125126127128129130131132133134135136137138139140141142143144145146147148149150151

1. Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacov.

2. Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor.

3. Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuţimea mâniei Tale.

4. Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre şi-Ți întoarce mânia Ta de la noi.

5. Oare, în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam?

6. Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viaţă şi poporul Tău se va veseli de Tine.

7. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta dă-ne-o nouă.

8. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său

9. Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul.

10. Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru.

11. Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat.

12. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit.

13. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său;

14. Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566676869707172737475767778798081828384858687888990919293949596979899100101102103104105106107108109110111112113114115116117118119120121122123124125126127128129130131132133134135136137138139140141142143144145146147148149150151

Acatistele lunii Aprilie

Calendar ortodox
19 Aprilie

(Denia Acatistului Bunei Vestiri)