Un bogat cățărat în copac ca să-L vadă pe Hristos! O imagine care trebuie să-L fi impresionat pe Domnul, de vreme ce a rămas consemnată în Sfintele Evanghelii. Ori de câte ori auzim sfânta istorisire, ne încearcă simțăminte contradictorii vis-à-vis de comportamentul neliniștitului Zaheu. Ce i-o fi trebuind!? Casă avea, masă, așijderea; se bucura de familie, de bunăstare, ce-i drept, agonisită pe cale necinstită. Și atunci, la ce folos să-și mai dorească ceva? Nu asta caută oamenii, în genere? Împlinire materială, familie, prieteni, trai decent? Și, dacă se poate, huzur, lux, bogăție, fală?

Din comportamentul neuitatului personaj biblic se arată că nu! Oricât de paradoxal și de scandalos ar părea pentru cei ce cred că asemenea lucruri l-ar mulțumi pe om. Da, bogăția, măreția acestei lumi, îi aduc satisfacție celui avid de avere și putere doar o bucată de vreme. La început, îl atrage mirajul banului, al aparentei fericiri oferite, chipurile, de bogăție. Dar apoi, sufletul lui, traumatizat că nu se mai află în relația firească cu Creatorul său, Îl tot caută, întreabă în stânga și-n dreapta: „Unde e? De ce nu am liniște? De ce nu-s fericit, deși am avere, familie, prieteni, proprietăți?”. Zbuciumata stare a acestora, dar și a lui Zaheu din Evanghelia Duminicii a 32-a de după Rusalii, a surprins-o genial Fericitul Augustin în a sa cugetare: „neliniștit e sufletul meu până ce-și va afla odihna în Tine, Doamne”.

Zaheu nu era mic doar de statură, ci îndeosebi la suflet. Iubirea de bani i-a curmat bogatului perspectiva înălțimilor duhovnicești. El nu-L vedea pe Hristos nu din pricină că era doar mic la stat, ci mai ales mic la sfat. Nu avea cu cine se sfătui, fiindcă-L izgonise pe Dumnezeu din propria-i existență; alungând Fericirea, Iubirea, Pacea din inima lui, golul rămas l-a umplut cu o iluzorie fericire, cu o înșelătoare dragoste și cu o aparentă pace.

Urcușul în sicomor era unul simbolic. De altfel, cei ce ați călătorit la Ierihon și ați văzut rămășițele biblicului copac, devenit pentru Zaheu scară către Hristos, ați constatat că arborele nu putea fi foarte înalt. Spun Părinții că Zaheu s-a întâlnit cu Domnul prima oară în inima lui. Da, Hristos S-a smerit încă o dată și a intrat într-un suflet mic și schilodit de păcat, redându-i sens, punându-l iarăși pe calea dreaptă, care duce înspre Lumină și Adevăr.

Așadar, Zaheu s-a urcat în copac ca să-L vadă pe Domnul; cu toate acestea, Hristos l-a văzut întâi pe Zaheu, deoarece Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. El caută, nu obosește nicicând să ne găsească pe fiecare dintre noi, rătăciți pe cărările umbroase, înghimpoase și, de multe ori, glodoase ale acestei vieți.

Vasăzică, suirea lui Zaheu în copac era consecința tainicei întâlniri cu Hristos petrecute acolo, în sufletul bogatului disprețuit de conaționali din cauza modului nedemn și nedrept în care și-a agonisit averea, înșelându-i prin birurile exagerate, colectate pentru autoritatea romană. La poverile impuse de stăpânirea străină, Zaheu adăuga nesațiul său pentru avere, punând sarcini sufocante pe umerii locuitorilor Ierihonului.

Așa ne explicăm reacția mulțimii când Hristos, văzându-l pe Zaheu în duh, apoi și fizic, urcat în copac spre a-L zări, îi cere să-L găzduiască în casa sa. Oamenii, scandalizați de decizia Domnului, vor fi cugetat: „Taman sub acoperişul netrebnicului ăstuia a intrat Învățătorul? Dacă ar fi Dumnezeu, cum pretinde, ar trebui să știe că averea lui e clădită pe sărăcia noastră, iar fericirea lui, pe nefericirea noastră”.

Ca și cum n-ar fi auzit nimic din vociferările îndreptăţite ale poporului, Hristos intră în casa lui Zaheu. Avea un plan Domnul! Știa că întâlnirea cu El îl va schimba pe împricinatul căutător de Dumnezeu. Așa a și fost. Deşi nu i-a reproşat nimic, Hristos, doar prin prezența Sa dumnezeiască, a revoluționat sufletul gazdei Sale. Zaheu se apropie de Mântuitorul și arată prin cele spuse că în interiorul său s-a întâmplat ceva: s-au reașezat lucrurile, și-a venit în fire, și-a restabilit prioritățile în viață: „Doamne, jumătatea mea de avere o dau săracilor, iar dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Deși textul evanghelic nu ne spune, vă îndemn la un exercițiu de imaginație: ce-o fi fost la casa bietului Zaheu după ce-a plecat Domnul? Megieșii, concitadinii se vor fi îmbulzit să primească ceea ce Zaheu a făgăduit că le va înapoia. Fericit și împăcat, luminat și binecuvântat, Zaheu împărțea averea. Nu cu tristețe și resemnare, ci cu bucuria de a dărui, de a se elibera de ceea ce-l făcuse mic, despărțindu-l de Dumnezeu și de semeni.

Zaheu a sărăcit material, dar s-a îmbogățit duhovniceşte. Și-a împărțit bogăția pentru a câștiga Împărăția!