Povestit-a oarecine din stareţi că un frate, petrecând odinioară în Egipt, mer­gea pe cale şi, apucându-l seara, din pricina frigului a intrat într-un mormânt ca să doar­mă, şi a trezit doi draci. Şi au zis unul către altul: „Vezi ce fel de îndrăzneală are călugă­rul acesta, că şi în mormânt doarme? Haidem dar să-l scuturăm pe el”. Şi a răspuns celălalt: „De ce să-l scuturăm pe el? Acesta e al nos­tru, făcând voile noastre: mâncând şi bând şi clevetind, şi de pravilă lenevindu-se. Mai bine să-i dăm pace acestuia şi să mergem să necăjim pe cei ce ne necăjesc pe noi prin ru­găciune şi prin cealaltă nevoinţă călugăreas­că, bătând război cu noi ziua şi noaptea”.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 153)