Să-ți răstignești...

Cuvinte duhovnicești

Să-ți răstignești...

    • Să-ți răstignești...
      Să-ți răstignești...

      Să-ți răstignești...

Pe omul lipsit de răbdare îl scoate din fire şi îl supără totul. Este din cale-afară de egoist şi-i poartă nemăsurată grijă omului trupesc, cel pe care s-ar cuveni să-l răstignească mai des în tot chipul.

Pe omul lipsit de răbdare îl scoate din fire şi îl supără totul. Se mânie chiar şi atunci când se abate spre el fumul unei lumânări.

Supărarea i se trage de acolo de unde este din cale-afară de egoist şi-i poartă nemăsurată grijă omului trupesc, cel pe care s-ar cuveni să-l răstignească mai des în tot chipul.

Propriul său suflet fumegă grozav de păcate şi de patimi, dar el nu vede ceea ce s-ar cuveni să vadă, nu ştie ceea ce s-ar fi cuvenit să ştie, simte ca şi cum n-ar simţi. Atunci însă când i se afumă faţa îşi iese din fire, nemaiştiind cum să se ferească.

Dumnezeu ştie de unde îi vine această sensibilitate, această grijă de sine, deşi n-ar avea motive de nelinişte: fumul nu doare, nu vatămă, adie ca un vântuleţ uşor.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 485)