Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California

Locuri de pelerinaj

Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California

    • Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California
      Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California / Foto: Victor Larie

      Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California / Foto: Victor Larie

    • Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California
      Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California / Foto: Victor Larie

      Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California / Foto: Victor Larie

    • Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California
      Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California / Foto: Victor Larie

      Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California / Foto: Victor Larie

La 20 de kilometri vest de Mănăstirea Sfântul Gherman din Platina, în apropierea localităţii Wildwood, într-o zonă retrasă, se află Schitul „Sfânta Xenia” – mlădiţă duhovnicească a aşezământului de la Platina.

În 1968, anticipând canonizarea Fericitei Xenia din Sankt Petersburg, părinţii Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski au publicat slujba ei în versiunea originală slavonă. Totodată au început să consemneze minunile ce se făceau prin mijlocirea ei. În 1971, pe când tipăreau cele mai recente minuni ale Fericitei Xenia în The Orthodox Word, Părintele Serafim se întreba ce ar putea face Frăţia Sfântului Gherman pentru a le inspira pe femeile americane căutătoare de Dumnezeu să ducă o viaţă de nevoinţă în Biserica Ortodoxă.

Surorile Sfintei Xenia

În anul 1975, când asemenea femei au început să vină la schitul de la Platina, s-au rugat cu osârdie Fericitei Xenia ca să le ajute. După hirotonia Părintelui Serafim, Mary şi Solomonia au continuat să stea în arhondaricul aflat mai jos de mănăstire. La Platina îşi aflaseră un loc mult mai apropiat originii lor americane şi cu accent mai mare pus pe misiunea adresată americanilor convertiţi. Erau foarte mulţumite să rămână pe loc şi să-i ajute pe părinţi în munca editorială, transcriind înregistrările de pe casete audio. Ascultarea lor principală era să ajute la editarea Vieţilor Noilor Mucenici din Rusia, mai întâi în revista The Orthodox Word, iar apoi într-un volum de sine stătător.  În tot acest timp, Barbara a rămas în pustie, venind la mănăstire periodic.

Cu toate acestea, părinţii erau conştienţi că situaţia femeilor, chiar dacă pentru moment erau binevenite şi folositoare, nu putea să dureze la infinit, mai ales odată cu venirea mai multor fraţi la mănăstire. Femeile aveau nevoie de un loc al lor, ceva mai departe de mănăstire, unde puteau vieţui şi lucra împreună pentru Dumnezeu. Poate că, la fel ca Schitul „Sfântul Gherman”, şi această obşte de nevoitoare laice avea să devină cândva un schit de călugăriţe.

Ridicarea schitului

În ianuarie 1978, părinţii au început să se intereseze de un teren unde să se stabilească femeile. Cu ajutorul unui agent imobiliar, au găsit un loc în zona Wildwood, ceva mai departe de sat. Părinţii s-au dus acolo pe 11 februarie şi au văzut că era exact ceea ce-şi doreau. Aflându-se la o altitudine mai mare decât Platina, locul acesta retras avea cedri şi brazi înalţi, în loc de pini şi stejari. Apa se putea lua de la un izvor şi de la un pârâu din apropiere.

Terenul a fost cumpărat. Surorile s-au mutat acolo chiar din acea vară, trăind sub cerul liber şi gătind la un foc de tabără, până ce au construit o casă-paraclis în care să locuiască. Un luminiş înconjurat de brazi servea drept altar în aer liber, unde părinţii săvârşeau ocazional dumnezeiasca Liturghie. Cu timpul, s-a pus şi fundaţia pentru biserică.

Surorile petreceau la Wildwood o viaţă semi-monahală, cu o rânduială a slujbelor abia puţin scurtată, îşi tăiau singure lemnele pentru foc şi aveau o grădină, găini şi capre. Curând li s-a alăturat şi Nina, o femeie tânără care venea tot din Gospel Outreach şi care se convertise la Ortodoxie urmând pilda lui Mary şi Solomonia.

Primele monahii

În 1979, când Părintele Gherman s-a dus la Muntele Athos, unul dintre scopurile sale era acela de a vorbi cu Părintele Nicodim despre surori şi de a-i cere sfatul pentru monahismul feminin din America. Auzind relatarea Părintelui Gherman, Părintele Nicodim l-a încurajat să pună temelie vieţii călugăreşti la noul schit. El a spus că schitul maicilor ar fi bine să rămână sub forma unei simple colibe athonite.

În august 1980, a doua zi după praznicului Adormirii Maicii Domnului, a avut loc tunderea în monahism a Barbarei McCarthy. Tunzând-o ca maică (stavroforă), Părintele Gherman i-a dat numele de Brighita, după numele primei călugăriţe sanctificate din pământul strămoşilor ei irlandezi.  În cadrul aceleiaşi slujbe, Nina a fost tunsă şi ea ca rasoforă. Părintele Serafim a devenit duhovnicul noilor călugăriţe de la Schitul „Sfânta Xenia”.

Sub conducerea Maicii Brighita şi având un ţel călugăresc bine stabilit, schitul a înflorit. Maicile au terminat de construit o biserică de lemn, după tradiţia Thebaidei Nordului din Rusia, unde se ţineau slujbele zilnice, iar Părintele Serafim şi Părintele Gherman veneau să slujească Liturghia.

Misiunea obştii

Atât în timpul vieţii Părintelui Serafim, cât şi după aceea, Schitul „Sfânta Xenia” a publicat scrieri ascetice, între care şi o serie de cărţi intitulată Materikon modem: vieţi de femei pustnice, nebune pentru Hristos, călugăriţe îmbunătăţite şi întemeietoare de mănăstiri.

În deceniile ce au urmat adormirii Părintelui Serafim, multe dintre călugăriţele intrate în monahism la Schitul „Sfânta Xenia” au întemeiat ele însele obşti monahale în alte părţi ale ţării: Alaska, Missouri, Indiana şi Arizona. Tinerele femei americane continuă să intre în aceste mănăstiri, primesc o formare monahală şi tunderea în călugărie şi se alătură surorilor de la „Sfânta Xenia” în dăruirea întregii lor vieţi lui Dumnezeu.

Date de contact

Adresă: St. Xenia Skete, 40500 State Highway 36W, Wildwood, CA 96076, USA

Telefon/ Fax: +1 530-628-1034

(Foto) Paşi de pelerin la Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California

(Articol alcătuit pe baza informaţiilor din volumul Ieromonah Damaschin (Christensen), Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose, traducere de Constantin Făgeţan şi Pr. Constantin Jinga, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 778-786)