Secretul omului fericit

Cuvântul ierarhului

Secretul omului fericit

    • Secretul omului fericit
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Când asculți cuvântul lui Dumnezeu și încerci să-l împlinești – la locul tău de muncă, în familia ta, în ascultarea ta în mănăstire – în tot ceea ce faci mare sau mic, dacă găsești mărturii în Scripturi, adică în cuvântul lui Dumnezeu, știi că nu rătăcești. Iar această cunoaștere a cuvântului lui Dumnezeu, această cunoaștere a adevărului, te plasează pe tine, creștin, om viețuitor în această lume, pe calea nerătăcirii. Iar cel care nu rătăcește este fericit.

În Evanghelia de astăzi, pentru două motive au fost fericiți oamenii. Spune Domnul Hristos despre Maria că ea și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea, fericită fiind Maria că asculta cuvântul Domnului, așezată la picioarele Domnului Hristos. Iar Domnul Hristos spune, de asemenea, „fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l Împlinesc pe el”. Așadar, prima taină a fericirii omului, primul izvor de fericire autentică este de a asculta cuvântul lui Dumnezeu și a împlini acest cuvânt. O a doua categorie sau un al doilea motiv pentru care oamenii sunt fericiți – motivul acesta este cuprins, de asemenea, în cuvântul rostit de Evanghelie din gura unei femei din popor, spunând „fericit este pântecele care te-a născut și sânii la care ai supt”.

Iată, iubiți credincioși, care este mesajul Bisericii în ziua Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: un motiv pentru ca omul să fie fericit în viaţa de mănăstire sau în viaţa de parohie, de familie, este să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de-a doua pricină pentru ca omul din lume cu familie – bărbat, nevastă și pruncii lor -  să fie împlinit, este naşterea de copii. «Fericit este pântecele care Te-a născut și sânii la care ai supt».

Dacă privim cu atenție asupra lumii, asupra a tot ceea ce înseamnă lucru frumos și adevărat în lume, putem spune că doar cei care împlinesc aceste două lucruri sunt cu adevărat fericiți: cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc pe el și cei care nasc copii și îi cresc în frică de Dumnezeu, în rușine de oameni și în iubire de neam.

Analizând cu atenție starea lumii și starea noastră, constatăm că nu există alt izvor de fericire decât atunci când omul ascultă cuvântul lui Dumnezeu și își umple casa de copii. Și de ce este fericit omul care ascultă cuvântul lui Dumnezeu? Sunt atâtea cuvinte care se rostesc în lume – atâtea cărți, atâția predicatori, atâția romancieri, atâtea televiziuni – toți grăiesc un cuvânt, dar nici unul din cei care rostesc cuvintele acestei lumi nu poate avea pretenția că are cunoașterea adevărului absolut. Cine cunoaște adevărul absolut? Doar Unul Dumnezeu. Și cel care ascultă cuvântul lui Dumnezeu este cel care participă la acest adevăr fără minciună al lui Dumnezeu. Și, când asculți cuvântul lui Dumnezeu, știi că nu rătăcești, pentru că Dumnezeu nu rătăcește.

Când asculți cuvântul lui Dumnezeu și încerci să-l împlinești – la locul tău de muncă, în familia ta, în ascultarea ta în mănăstire – în tot ceea ce faci mare sau mic, dacă găsești mărturii în Scripturi, adică în cuvântul lui Dumnezeu, știi că nu rătăcești. Iar această cunoaștere a cuvântului lui Dumnezeu, această cunoaștere a adevărului, te plasează pe tine, creștin, om viețuitor în această lume, pe calea nerătăcirii. Iar cel care nu rătăcește este fericit. Și vice-versa: cel care nu cunoaște cuvântul lui Dumnezeu, acela rătăcește și este nefericit – și aici, și în veșnicie. Nimic nu este mai adânc lăudat în conștiința Bisericii, decât două lucruri – pentru cel care merge la mănăstire și pentru cel care rămâne în lume și naște copii.

Iată izvorul dublu de bucurie și de fericire în această lume: fericită este viața pustnicilor, căci ei se întraripează cu dumnezeiescul dor. Este fericirea celor care puțini dintre pământeni apucă drumul mănăstirii – ca măicuțele din mănăstirea aceasta, sau Patriarhul Teoctist de altădată, care a luat drumul acestei sfinte mănăstiri ca să-și împlinească dorul inimii sale. Iar cei mulți care sunteți în lume, iubiți credincioși, fericirea dumneavoastră nu poate fi altundeva decât în nașterea și creșterea de copii.

Privim în aceste zile la ceea ce se întâmplă în lume și în Europa. În general, ne întristăm și zicem că nu este bine să vină atâția străini la noi, să vină atâția străini în Europa, pentru că nu sunt creștini. Un mare bărbat al neamului nostru, după numele lui, mare pedagog și ministru, Simeon Mehedinți, a spus câteva lucruri parcă profetice pentru ziua de astăzi: „Tu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străinii peste tine! Să te temi atunci când mamele nu vor mai face copii!”

Spunea aceasta într-o perioadă în care, în țară erau 8,5 milioane de români și se nășteau 300.000 de copii pe an. Acum am fi 16-20 milioane, nu știu, și se nasc pe jumătate, 180.000. Și știa acest mare cunoscător al Scripturii că aceasta este șansa supraviețuirii unui neam. Nu pentru faptul că vin alții asupra noastră: ei vin și pleacă. Nu pot fi, în cele din urmă, atât de mulți încât să fie cu milioanele în țara noastră. Pericolul nu este venirea străinilor, ci pericolul suntem noi. Se vor pustii, spunea dânsul, satele și orașele, atunci când nu vor mai fi strigăte de copii, mame cu prunci în brațe, tați cu pruncii de mână, pe ulițele și străzile târgurilor și orașelor noastre. Și spunem aceasta în această sfântă zi, închinată Nașterii Maicii Domnului, când părinții săi, Ioachim și Ana, au considerat că nu există pentru ei o fericire mai mare decât să nască copii.

Să nu uităm că în calendarul Bisericii noastre sunt câteva sărbători numite „zămislirea” – Zămislirea Maicii Domnului, Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul – adică Dumnezeu a binecuvântat unirea trupească între bărbat și femeie, săvârșită în taina căsătoriei și în taina nunții, pentru că primul cuvânt pe care l-a rostit Dumnezeu către om – știți care a fost? „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul!” – primul cuvânt al lui Dumnezeu rostit către neamul omenesc, arătând că vor stăpâni pământul, vor fi doar cei care vor zămisli, vor naște prunci și se vor înmulți.

De ce credeți dumneavoastră că noi ne bucurăm astăzi că Ardealul că face parte din țară? Nu doar pentru jertfele din primul război mondial, nu doar pentru faptul că am avut o regină foarte curajoasă, Regina Maria, și familia cea mare a Brătienilor – toți au contribuit la aceasta. Dar, cel mai mare lucru care s-a întâmplat în Ardeal în veacurile XVI-XVII-XVIII-XIX este că româncele au născut copii. Și când a venit momentul potrivit, au început să se numere locuitorii Transilvaniei și și-au dat seama stăpânii acestei lumi că sunt mult mai mulți români decât unguri acolo. Și s-a împlinit cuvântul Domnului: Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți Pământul!

Să fiți fericiți ascultând cuvântul lui Dumnezeu și împlinindu-l pe el, iar, pe de altă parte, umplându-vă casa de copii și de nepoți. Să vă dăruiască Dumnezeu har, pace și binecuvântare! Amin.

(Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan rostit la praznicul Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie 2015, la Mănăstirea Vorona din județul Botoșani)

Vezi și înregistrarea video a predicii!