Sfânta Teodora de la Sihla – model de viaţă creştină pentru micii cititori

Creşterea copiilor

Sfânta Teodora de la Sihla – model de viaţă creştină pentru micii cititori

    • Copilăria Sfintei Teodora de la Sihla
      Sfânta Teodora de la Sihla – model de viaţă creştină pentru micii cititori

      Sfânta Teodora de la Sihla – model de viaţă creştină pentru micii cititori

„Copilăria Sfintei Teodora de la Sihla”, primul din cele doisprezece volume al Colecţiei Copilăria copilului creştin. Cartea reprezintă o alternativă de lectură, una duhovnicească, care îi prezintă copilului credinţa pe înţelesul lui şi în acelaşi timp îi oferă un exemplu, un model mult mai înalt decât cel al păpuşilor Barbie.

Doamna Olguţa Caia, autoarea acestei lucrări, este strănepoata marelui povestitor Ion Creangă. A fost numită de Grigore Vieru o rădăcină de foc a celor sfinte şi a celor româneşti şi îndemnată la scris. Cuvintele ei poartă duhul îndumnezeirii şi speranţa reînvierii. Scrie ca să îşi regăsească sufletul şi copilăria.

Din dorinţa de a zugrăvi copilăria copilului creştin a încercat să reconstituie, fară să aducă niciun fel de impietate, pruncia Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, nădăjduind să contureze ceva din raiul copilăriei. Din documentele epocii în care a vieţuit această sfântă, i-au fost revelate condiţiile sociale, istorice, naţionale, tradiţionale, dar, în primul rând, credinţa creştin-ortodoxă ce sălăşluia în sufletele copiilor de atunci şi continuă să fie izvorul de apă vie ce străbate istoria neamului nostru.

Cartea reprezintă o alternativă de lectură, una duhovnicească, care îi prezintă copilului credinţa pe înţelesul lui şi în acelaşi timp îi oferă un exemplu, un model mult mai înalt decât cel al păpuşilor Barbie.

Sursa de inspiraţie i-a fost propria copilărie şi a celorlalţi copii din Pipirig, cu care şi-a petrecut bucuriile fragedei vârste în prundul râului Neamţ şi la poale de pădure.

Era unul dintre copiii mulţişori care se adunau pe prispa părintelui Paisie Olaru când venea părintele Ilie Cleopa cu traista plină de poveşti creştine. Copiii, de atunci, ardeau la focul tainic al acelor poveşti cu tâlc duhovnicesc.

Ce pot învăţa copiii de la Sfânta Teodora? Că roade îţi dă Dumnezeu, dăruieşte din ele celor nevoiaşi, că aşa ţi se vor înmulţi.

Teodora se scula dimineaţa în cântecul cocoşilor de munte şi se spăla cu roua florilor din care gusta mana cerească. Pe ea nu o bucura îmbrăcămintea trupului. Ea îşi ţesea veşminte strălucitoare sufletului ei preacurat şi îl învelea cu veşmântul rugăciunii.

Care este calea spre aşa bucurii nestemate? Rugăciunea arzătoare, când mintea este unită cu inima şi arde în focul Duhului Sfânt. Primim prin lectură invitaţia ca inimile noastre să fie candele care ard, precum ale fecioarele înţelepte din  Sfânta Evanghelie.

Vă recomand să citiţi cartea. Copiii vor primi din ea lecţii de smerenie şi de credinţă fierbinte. Vor învăţa că mai întâi trebuie să guste din dulceaţa rugăciunii şi mai apoi din fructele pădurii. Şi să ştie care este rostul acestei lumi, rostul vieţii lor pe pământ.

Volumul a părut în condiţii grafice deosebite menite să îl atragă pe micul cititor. Ilustraţiile sunt realizate de Violeta Zabulică-Diordiev.

*Cartea „Copilăria Sfintei Teodora de la Sihla”, autor Olguţa Creangă Caia, poate fi cumpărată de la magazinul online, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.