Dar a venit la noi cuvântul povestindu-ne o minune mai nouă a Sfântului Nicolae. Căci un saracin egiptean pescuind într-o corabie ușoară, cum avea obiceiul, cade asupra lui „suflare de vifor” cu multă tărie și, ducându-l pe el în largul mării, se deznădăjduia de viața lui. Și pierzând cârma corabiei, a căzut cu fața în jos în mijlocul ei, strigând și zicând: „Sfinte Nicolae, pe care îl cheamă în ajutor creștinii, dacă vei veni și mă vei izbăvi din nevoia aceasta, mă voi lepăda de religia saracinilor și mă fac creștin!”. A zis acestea și amețit fiind din pricina întreitului val, zăcea pe fundul corabiei ca un mort.

„Și am văzut un bărbat cuvios că zicea către mine: Și dacă vei fi izbăvit din prezentul pericol te faci creștin? Și am zis eu: Da, doamne, numai miluiește-mă! Și după ce am făgăduit eu acestea, a apucat cârma sfântul și nu s-a oprit din cârmuit până ce nu m-a izbăvit în castrul Attaleei. Și predat fiind uscatului, se minunau toți și mă numeau „corăbierul solitar”. Și întrebându-mă multe oamenii, i-am întrebat și eu dacă se află acolo o biserică a Sfântului Nicolae. Și mă duc ei pe mine la biserica pe care o căutam și am văzut acolo chipul celui ce mă izbăvise într-o sfântă icoană și l-am cunoscut pe el și m-am închinat lui și am mărturisit harul Sfântului Nicolae care a venit la mine.

Și acestea le-a povestit saracinul oarecând. Iar cei din castru mărturisesc și ei împreună cu el minunea și că s-a botezat bărbatul și a devenit creștin și a luat o femeie creștină după lege și a făcut copii și a devenit înstărit. Și copiii lui până acum păstrează numele părintelui lor, numindu-se „fii ai corăbierului solitar”. Și pe Sfântul Nicolae îl prăznuiesc an de an și aflând ei minunea care s-a întâmplat cu părintele lor o cinstesc spre slava lui Dumnezeu și lauda dumnezeiescului și de Dumnezeu purtătorului părintelui nostru Nicolae.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri III. Panegirice I, Editura Doxologia, Iași, 2016)