Pe malul lacului Reazelm, nu departe de brațul Sf. Gheorghe al Dunării și de actualul sat Dunavățul de Jos, se află ruinele unei fortărețe romano-bizantine care au aparținut cetății Halmyris. Aici au pătimit cei doi martiri, Epictet și Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informații amănunțite. Potrivit actului lor martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din sec XV, aflată în arhiva bisericii Mântuitorului din Utrecht, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuției dezlănțuite de împăratul Dioclețian (284-305). Tot în legătură cu martiriul lor, se face pomenirea primului episcop al Tomisului, Evangelicus, care a venit la Halmyris în vremea aceea. Sfântul Epictet era originar din părțile Răsăritului, fiind crescut din fragedă copilărie în frica lui Dumnezeu. Învrednicindu-se de harul preoției, el ducea o viață cu totul curată și evlavioasă, pentru aceasta fiind răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, putea deschide ochii orbilor, vindeca pe leproși și pe ologi și scotea duhurile necurate din cei îndrăciți. Astion era un tânăr chipeș, nepot al senatorului roman Iulian. Acesta fusese păgân, ca și părinții săi, dar întâlnindu-se cu preotul Epictet și ascultându-i cuvintele pline de înțelepciune, se convertește la creștinism, și împreună cu părintele său duhovnicesc, se îmbarcă și pleacă la Halmyris, unde nu era nimeni ca să-i cunoască sau să le știe țara de origine. După ca s-au stabilit aici, preotul Epictet și fiul său duhovnicesc Astion duc o viață curată, împreună învrednicindu-se de binecuvântările Tatălui ceresc. În urma străduințelor depuse pentru mântuire, și tânărul Astion se va învrednici de același dar al facerii de minuni, ca și părintele său duhovnicesc, având o deosebită putere asupra diavolului. În vremea aceea va sosi însă în orașul Halmyris comandantul Latronianus, având de rezolvat unele probleme administrative și militare. în a 4-a zi de la sosire, acestuia i se va raporta că în oraș există doi străini, care ar fi „vrăjitori și ghicitori“, și care, prin cuvântările lor, au întors pe mulți de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta, comandantul s-a înfuriat și a poruncit ca la apusul soarelui cei doi să fie arestați și duși la închisoare. Fiind prinși, cei doi sfinți s-au hotărât ca să nu spună nimic despre familiile și țara lor de unde veneau, ci numai să mărturisească faptul că ei sunt creștini, acesta fiind numele, neamul și patria lor. A doua zi, cei doi au fost aduși în mijlocul orașului la judecată, dar Latronianus abia putea să-i privească, fețele lor strălucind ca soarele. În cursul audierii, cei doi sfinți mărturiseau credința lor în Iisus Hristos, cu puterea Căruia săvârșeau toate minunile de care erau acuzați, și că ei nu se pot lepăda de Acesta, închinându-se zeilor. Auzind toate acestea, Latronianus s-a înfuriat și mai tare și a poruncit ca cei doi sfinți să fie legați, iar carnea de pe corp să le fie jupuită cu gheare de fier. Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind cum cei doi sfinți mărturiseau într-una pe Hristos în timpul torturilor, nu i-au mai putut ieși din minte cuvintele lor, așa că în a 4-a zi de tortură a sfinților, a mărturisit și el că este creștin. Apoi s-a dus la cei doi sfinți în închisoare, împreună cu toată casa lui, pentru a primi însemnul și garanția vieții, devenind și ei ucenicii Domnului. În a cincea zi de judecată, Epictet a rostit o cuvântare care s-a terminat cu cuvintele „Noi suntem creștini“, ceea ce a înfuria extrem de tare pe Latronianus, care a poruncit ca să fie frecate rănile celor doi cu sare și oțet, după care să fie aruncați într-un cazan cu smoală clocotită. Însă, prin puterea lui Hristos, cei doi sfinți au rămas nevătămați, și de aceea au fost condamnați ca 30 de zile să nu primească nimic de mâncat și de băut. Pe când cei doi răbdau toate aceste chinuri, la Halmyris a sosit un străin, care îl va recunoaște pe Astion, și se va întoarce la părinții lui, care nu știau nimic despre el, povestindu-le tot ceea ce văzuse. Auzind acele minunate lucruri, mama lui Astion a spus că vrea numaidecât să devină și ea creștină, și că dacă va fi nevoie, va înfrunta și martiriul pentru aceasta. Apoi, părinții lui Astion s-au îmbarcat în grabă și au venit la locul în care pătimea fiul lor cel sfânt. După trecerea celor 30 de zile de înfometare, cei doi sfinți au fost aduși iarăși la judecată, unde au mărturisit din nou pe Hristos, în numele căruia făceau ei toate acele minuni despre care se spuneau că sunt „vrăjitorii“. Văzând că nu îi poate învinge în nici un fel, Latronianus a poruncit ca cei doi să fie scoși afară din cetate și să li se taie capul. Astfel, în ziua de 8 iulie i s-a tăiat capul mai întâi lui Astion, după care preotul Epictet, lăsându-și capul peste trupul ucenicului său, a primit și el aceeași pedeapsă, în acest fel, cei doi martiri sfințind pământul Dobrogei cu sângele lor. Actul martiric spune că trupurile celor doi erau albe ca zăpada și că cei ce sufereau de vreo boală, durere sau grijă și se atingeau cu credință de acestea sau le sărutau cu evlavie, se vindecau. La apusul soarelui, Vigilantius, împreună cu toată casa sa și alți creștini, au venit și au luat trupurile celor doi sfinți martiri, pe care le-au înmormântat într-un loc potrivit. În a 3-a zi de la înmormântare, Astion s-a arătat lui Vigilantius, căruia i-a spus despre sosirea celor doi părinți ai săi în cetate. întâmpinându-i și găzduindu-i, Vigilantius le-a relatat acestora despre moartea martirică a fiului lor. În urma acestor relatări, cei doi părinți se convertesc la creștinism, fiind botezați de episcopul Evangelicus. Pentru noi, românii, actul martiric al celor doi martiri are o valoare deosebită deoarece, în afară de cel al pătimirii Sf. Mc. Emilian de la Durostorum, este singurul act cu care se poate mândri literatura aghiografică dobrogeană. El luminează pagini întregi din viața spirituală a Dobrogei, într-o vreme când creștinismul era nu numai persecutat, dar reacția oficialităților împotriva lui atinsese cote maxime. Prin exemplul vieții lor și tăria credinței, prin suferirea morții martirice, Sf. Epictet și Astion sunt cinstiți ca mucenici ai Bisericii lui Hristos, cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, fiind pilde de întruchipat pentru creștinii de atunci, dar și pentru cei de astăzi în slujirea lui Hristos, a Bisericii și a semenilor. Prin minunile pe care le-au săvârșit asupra bolnavilor, minuni pe care le săvârșesc și astăzi celor ce aleargă la cinstitele lor moaște aflate la Mănăstirea Halmyris, ei sunt integrați în categoria sfinților fără de arginți, de talia Sfinților Pantelimon, Ermolae, Chir și Ioan, Cosma și Damian și alții.