Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu și părintele protopop Adrian Chirvasă.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre virtutea blândeții, așa cum s-a oglindit aceasta în viața Sfântului Ierarh Nicolae:

«Să nu te mânii pentru orice nedreptate pe aproapele, și nimic să nu faci cu patimă și cu nechibzuință» (Înțelepciunea lui Isus Sirah 10, 6)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre pomenire și frumoasă cinstire pe unul dintre sfinții care a pătruns în evlavia Bisericii noastre ca fiind un model de bunătate și blândețe: Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni. 

La strană se cântă, la fiecare slujbă, o cântare numită generic „tropar”. Acesta este cel care sintetizează caracteristicile dominante ale biografiei sfântului sărbătorit, sau scoate în evidență semnificațiile sărbătorii pe care o prăznuim, dacă este vorba despre o sărbătoare legată de vreun eveniment din viața Domnului Hristos sau al Maicii Domnului.

În troparul dedicat Sfântului Ierarh Nicolae, printre multe alte caracterizări esențiale, relevante și foarte frumoase, îmi place să o rețin pe cea prin care Sfântul Ierarh Nicolae este numit „chip al blândeții”, sau într-o traducere mai fidelă din limba greacă în limba română, „icoană a blândeții”. 

De ce este atât de importantă și de sugestivă sintagma „icoană a blândeții”? Pentru că noi avem un anume mod de a relaționa cu icoana. În fața unei icoane avem un comportament adecvat, sfios, cu smerenie, cu atenție și cu foarte multă cinstire. Mai mult decât atât, în vorbirea noastră populară, când vrem să descriem pe cineva care nu e chiar așa de bun și de moral, noi spunem: „nu este icoană de pe perete sau din biserică” - adică nu e un sfânt. A fi sfânt înseamnă a fi om bun, gingaș, delicat și mai presus de toate, un om blând. 

Din nefericire, trăim într-o lume căreia noi îi suntem parte și contribuim, într-un fel, cu o tendință înspre mânie, înspre multă ură. Cum cineva are o părere disonantă cu a noastră, noi rapid intrăm în coliziune cu acea persoană. Sunt rare momentele când răbdăm sau ne înfrânăm mânia, dând dovadă că suntem oameni blânzi. 

Preasfinția Sa a arătat că sursa echilibrului sufletesc o găsim în cultivarea virtuții blândeții:

Un om blând este o persoană așezată, cu apele sufletului limpezi, frumoase; un om tulburat este ca o mare învolburată, ca un cer viforos și înnorat cu fulgere și tunete care te înfricoșează. 

Este așa mare nevoie să ne deprindem – și nu e simplu, pentru niciunul dintre noi - , în această lucrare a blândeții pe care a avut-o Sfântul Ierarh Nicolae. Din această blândețe izvora bunătatea lui, gingășia, dragostea față de sărmani, de cei năpăstuiți și, în același timp, și puterea de a-și trăi credința în Hristos.

Mă veți întreba care este corelația între blândețe și credință. Sfântul Ioan Scărarul este cel care ne dă una dintre definițiile cele mai concentrate și strălucite despre ceea ce înseamnă blândețea:

„Blândețea este ajutătoarea ascultării, este povățuitoarea frățietății. Este biruitoarea bucuriei, este uimirea lui Hristos, însușirea îngerilor – adică noi ori de câte ori suntem blânzi ne asemănăm cu îngerii; și aici vine legătura cu credința: în inimile celor blânzi se odihnește Dumnezeu – adică stă Dumnezeu, Își găsește un loc – iar în sufletele tulburate și mânioase este scaunul diavolului”.

Așa se explică faptul că Sfântul Ierarh Nicolae, pe lângă blândețea pe care a avut-o, a fost un om care și-a trăit credința în mod foarte autentic, mărturisind-o în fața celor care o discreditau sau îi ciunteau conținutul. 

Sfântul Ierarh Nicolae este așa de relevant pentru noi, pentru lumea aceasta învolburată și iute la mânie, care ia chipul agresivității, atât în spațiul public cât și la nivel personal.

Este o muncă asiduă, până la sânge, ca să putem să ne înfrângem stările de mânie și de agresivitate. Nu este simplu, dar nici imposibil. Hristos, blândețea absolută, Cel de la care ar trebui să învățăm - așa cum El Însuși ne spune: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima”(Matei 11,29) -, ne va ajuta ca să dobândim această virtute atât de bună și necesară pentru fiecare dintre noi. 

Sfântul Ioan Scărarul spunea că această virtute a blândeții este „povățuitoarea frățietății”, adică a duhului de a ne înțelege și de a ne îngădui unul pe celălalt, de a ne accepta cu neputințele pe care le avem, și că nimeni nu este perfect. 

Observați că există tendința de a cere de la cel de lângă noi să fie perfect, să se îndrepte imediat; iar pe noi nu ne vedem și nu ne evaluăm, ca să ne dăm seama unde ne situăm din punct de vedere spiritual. Nu conștientizăm că avem foarte multe hibe și lucruri de reparat la sufletul nostru. 

Învățăm de la Sfântul Ierarh Nicolae, cel care este numit „icoană a blândeții”, că un om blând este un om tare liniștit și înțelept, chibzuit. Nu este pripit, nu se grăbește, analizează până ia o decizie și, desigur, este și un om care împărtășește dragoste, cu multă bucurie. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Andrei Negrea, pe seama Parohiei Țuțcani, Protopopiatul Bârlad.

La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a împărțit daruri copiilor veniți la Mănăstirea Fâstâci.

Sursa: Episcopia Hușilor