Din Kareia se poate ajunge pe doua căi la Schitul Prodromul, care se află în partea cea mai de est a Muntelui Athos. Una pe uscat, pe șoseaua ce duce spre mânăstirile Iviron - Caracalu - Lavra - Prodromu, cale de circa 35-40 km. Alta pe mare, cu caicul din portul Dafne spre capul Muntelui, până la Mânăstirea Lavra.

Ne hotărâm să mergem la fraţii noștri ce se nevoiesc în schitul românesc Prodromul, pe mare. De aceea plecăm din Kareia spre portul Dafne, unde ne așteaptă monahul Damaschin din Mânăstirea Grigoriu, care știe limba română și traduce carți de spiritualitate românească în limba greacă, cu binecuvântarea venerabilului arhimandrit Gheorghe Kapsanis, stareţul acestei mânăstiri. De aici ne îmbarcăm pe un mic caic de cel mult 20 persoane, ce face legătura între port şi așezările monahale athonite din jurul vârfului Athos. O bună parte din pelerinaj o facem cu părintele Damaschin, care ne însoțește pe la mânăstiri și ne este translator.

La orele 12 fix pornim spre Prodromu. Cerul este senin, soarele, îmbietor la drumeţie, iar marea, ușor brăzdată de valuri. O bucurie duhovnicească ne cuprinde inimile. Trecem pe lângă cele mai vestite sihăstrii athonite, unde s-au nevoit dintotdeauna mării sihaștri iubitori de linişte și rugăciune.

Rând pe rând lăsăm în urmă mânăstirile Xeropotamu, Simono-Petra, Grigoriu, Dionisiu și Sfântul Pavel, adevărate cetăţi ale Duhului Sfânt, ce se înalţă pe stânci uriașe între munte și mare. De aproape o mie de ani lovesc în ele vântul şi furtuna mării, viforul şi fulgerele cerului, ispitele și săgeţile diavolului, dar nimeni și nimic nu le pot clătina de pe aceste stânci milenare, căci sunt cetăţi ale rugăciunii, întemeiate de sfinţi și cuvioşi, zidite şi înnoite de împăraţi și domni creștini şi locuite de călugări iubitori de Hristos care neîncetat înalţă rugăciuni şi cântări de laudă Prea Sfintei Treimi. Cât timp aceşti cuvioşi monahi athoniţi vor sta de veghe în neadormita rugăciune, cât timp se vor jertfi aici pentru Hristos şi se vor ruga pentru lume, cât timp vor trăi în smerenie și dragoste, nimeni și nimic nu-i va putea clătina de pe aceste stânci, căci îngerii lui Dumnezeu și Maica Domnului — ocrotitoarea Athosului — îi vor acoperi de tot răul și împreună cu ei vor lăuda pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.

Mânăstirea Simono-Petra este cea mai ingenioasă şi mai impunătoare din tot Muntele Athos. Ea se înalţă pe un vârf de stâncă uriaș ca o scară ce te apropie de cer. În ea lovesc vânturile cele iuți şi negurile Athosului. Mânăstirile Grigoriu și Dionisiu se află pe malul mării. În ele lovesc mai ales valurile neadormite ale Mării Egee și țin pe călugări treji la rugăciune. Între ele se ridică stânci și se deschid prăpăstii adânci greu de străbătut. Mânăstirea Sfântul Pavel este situată pe o vale retrasă sub înălţimile Athosului.

Înaintăm încet pe mare și cântăm axionul Maicii Domnului, — „Cuvine-se cu adevărat...”. Apoi troparul Cincizecimii, — „Bine ești cuvântat, Hristoase, Dumnezeul nostru...”. Încheiem cu condacul acatistului Bunei Vestiri, — „Apărătoare Doamnă”.

Ne apropiem de capul de sud-est al Muntelui Athos. Vântul se întețește şi valurile ne dau emoții. Ce bine simbolizează corabia noastră corabia Bisericii lui Hristos, care înfruntă valurile ispitelor şi furtunile eresurilor de două mii de ani! Cât timp însă suntem cu Hristos, cât timp Mântuitorul este la cârma acestei corăbii, care este Biserica, „nici porțile iadului nu pot s-o biruiască”.

În faţa noastră apare prima sihăstrie athonită, numita „Noul Schit”. Zeci de chilii și colibe albe strălucesc în soare, risipite pe panta muntelui îmbrăcat în jnepi, ienuperi, măslini și viţă de vie. În mijloc se înalță biserica schitului unde se adună sihăstrii de sărbători, la priveghere și Sfânta Liturghie. Cât de tainică și liniştită este viața sihaștrilor athoniţi!

După zece minute se desfășoară sub privirile noastre cea mai mare sihăstrie din Muntele Athos, „Schitul Sfânta Ana”. Este o aglomeraţie de aproape o sută de chilii și colibe așezate pe mici terase de munte supraetajate, ce urcă până sub vârful Athos. În ele se nevoiesc peste 75 de sihaștri, printre care și câțiva români. În mijloc, pe un mic platou se ridică biserica schitului, unde se adună monahii spre sărbători pentru priveghere și Sfânta Împărtășanie. Ambele sihăstrii duc viaţă de sine.

Depășim capul de sud-est al peninsulei și ne îndreptăm spre nord-est. Curentul mării se înteţește, valurile se ridică amenințătoare, emoțiile cresc. Dar ne rugăm Maicii Domnului și cuvioşilor părinți athoniţi şi primim curaj. Aici panta muntelui este foarte înaltă şi abruptă. De aceea chiliile sihaștrilor sunt agățate pe stânci foarte prăpăstioase, la sute de metri deasupra mării, ca niște cuiburi de vulturi.

Prima așezare pustnicească ce ne uimește privirea este numita Sfânta Ana Mică, formată din mai multe colibe agățate pe stânci, în care se ostenesc câțiva sihaştri iubitori de linişte. Nevoinţa lor este neîncetata rugăciune, citirea psaltirii, cele șapte Laude, postul, tăcerea și izolarea de grijile lumii. Aceasta este adevărata asceză duhovnicească. Au și o mica bisericuță, cu hramul Sfânta Ana.

În continuare, la mică depărtare, se vede o sihăstrie mai mare formată din zeci de colibe improvizate pe stânci foarte prăpăstioase, deasupra mării. Sihăstria se numește Katunakia și este locuită de vreo douăzeci de sihaștri iubitori de Hristos. Ei se ocupă mai mult cu postul, cu tăcerea și rugăciunea. În timpul liber sculptează, pictează icoane, fac metanii și compun cântări bisericești psaltice. Între ei sunt şi sihaștri cu studii superioare, care se smeresc aici pentru dragostea lui Hristos. Aici locuiesc un grup de cinci călugări imnografi și protopsalți, cei mai vestiți din Sfântul Munte, așa-numiţii „călugări Danielei”. Faima și viaţa lor duhovnicească aleasă i-a făcut cunoscuţi peste tot. Ei au compus Slujba Cuviosului român Ioan Iacob de la Iordan (†1960) și numeroase irmoase, catavasii, condace, heruvice şi axioane. La marile hramuri și praznice sunt chemați să împodobească sfintele biserici cu cântările lor. Unul dintre acești mari protopsalţi este cu noi în caic, anume părintele Ghervasie. Are chipul blând și iradiază multă pace şi bucurie duhovnicească.

Înaintam pe mare spre Prodromul și urmărim colibele sihaștrilor athoniţi, ce atârnă de stânci şi de peșteri deasupra malului aproape drept al mării, ca niște cuiburi de rândunele. După Katunakia se vede cea mai înfricoșătoare prăpastie, plină de stânci și colibe pustnicești. Aceasta sihăstrie se numește Karulia și este cea mai aspră și mai greu accesibilă din tot Muntele Athos. Aici se nevoiau cândva şi câțiva mari sihaștri intelectuali ortodocși, a căror nevoinţă uimea pe toți. Mâncau numai pesmeţi muiați în apă. La fel și astăzi mării sihaștri athoniţi din aceste colibe pustnicești dorm câteva ore, se roagă neîncetat și mănâncă numai o dată pe zi pesmeți muiaţi în apă și sare. Pesmeţii îi primesc de la mânăstirile din jur, o dată pe săptămână, sau chiar pe lună, și pe care îi aduc cu barca la malul mării. La un semn de pe mare, sihaştrii slobozesc de la colibe, până jos, coșuri de nuiele legate de funii. După ce le umplu cu pesmeți, sihăstrii le trag sus la colibele lor. Apa o adună din ploi, în cisterne (sterne) săpate în piatră, și ea trebuie să le ajungă tot anul. La Karulia se nevoiesc astăzi până la douăzeci de pustnici. Toate acestea ni le explică pe larg și cu deosebită evlavie părintele Damaschin de la Grigoriu, bunul nostru însoţitor și traducător, care stimează mult mânăstirile noastre şi pe monahii români athoniţi.

Lăsăm în urmă sihăstria Karulia şi ne apropiem de Prodromul. Pe un mic platou arid, sub vârful Athosului, observăm iarăși câteva colibe pustnicești în jurul unei mici biserici. Este Schitul „Sfântul Vasile”, locuit astăzi de câțiva sihaștri greci și români. Pe la începutul secolului XIX, schitul a fost încredinţat de Marea Lavra schimonahului Ghedeon, un călugăr român din judeţul Suceava, care a fost egumen aici peste 40 de ani. El adunase în jurul lui câțiva ucenici români și greci și duceau o nevoință pustnicească foarte aspră. Apoi, săvârșindu-și bine călătoria vieții, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. În prezent se nevoiesc aici peste zece sihaștri iubitori de Hristos, având ca superior pe un mare duhovnic român din judeţul Prahova, ieroschimonahul Macarie Oprișan. Mulți sihaștri din jurul Athosului vin la părintele Macarie să-și mărturisească gândurile și să ceară cuvânt de folos sufletesc. Astăzi sfinția sa este obosit de post și priveghere și așteaptă să se mute la cele veșnice.

În continuare observăm un platou înalt cu câteva colibe. Este sihăstria Kerasia, locuită astăzi de vreo zece sihaștri.

Apoi ne apare în faţa frumoasa sihăstrie numita Kavsokalivia. Fondatorul ei este Sfântul Maxim Kavsokalivitul, care a sihăstrit aici în secolul XIV. El avea obiceiul să-și ardă coliba și se muta din loc în loc în Muntele Athos, practicând rugăciunea inimii.

Adevăratul întemeietor al Schitului Kavsokalivia a fost Cuviosul Acachie cel tânăr, care s-a nevoit aici la sfârşitul secolului XVI și a murit în anul 1606. Schitul are în prezent o biserică de piatră zidită în anul 1715 și peste 40 de colibe și chilii, în care se nevoiesc 45 de sihaștri. Ei duc viață ascetică idioritmică și se ocupă în special cu pictura icoanelor, tâmplăria și sculptura în lemn a mobilierului bisericesc pentru Athos și alte centre monahale. În sărbători se adună la biserica schitului cu hramul „Sfânta Treime” și se împărtășesc.

Schitul Prodromul se profilează pe un platou înalt, la piciorul vârfului Athos. Lăsăm în stânga noastră peștera Sfântului Nil Athonitul și debarcăm la arsanaua Prodromului. Slavă lui Dumnezeu că am coborât cu bine pe uscat! Timp de aproape o oră urcăm poteca ce duce de la malul mării la schit. Priveliștea este încântătoare. Muntele și marea dau Athosului o frumusețe unică. Printre tufișuri de jnepi apar câteva chilii pustnicești, aflate sub conducerea Mânăstirii Marea Lavră. De altfel, toate schiturile și sihăstriile de la capul Muntelui, începând cu Schitul Sfânta Ana și terminând cu Schitul Prodromul, inclusiv vârful Athonului, se află pe terenul și sub supravegherea și administrarea Marii Lavre. Egumenii schiturilor, hirotoniile, călugăriile și reparațiile bisericilor se fac numai cu aprobarea Mânăstirii Lavra.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 380-383)