Tăierea voii și ascultarea se socotesc omului ca jertfă de sine

Cuvinte duhovnicești

Tăierea voii și ascultarea se socotesc omului ca jertfă de sine

    • Tăierea voii și ascultarea se socotesc omului ca jertfă de sine
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

    • Tăierea voii și ascultarea se socotesc omului ca jertfă de sine
      Foto: Florentina Mardari

      Foto: Florentina Mardari

Cel care renunță la voia lui înaintea aproapelui este limpede că mintea lui vede virtuțile. Iar cel care ține la voia lui în relația lui cu aproapele este limpede că bolește de ignoranță. Cel care renunță la voia lui înaintea aproapelui a dobândit smerenia întru cunoștință. Iar cel care ține la voia lui bolește de ignoranță și mândrie. Căci ascultarea este maica vieții veșnice, iar neascultarea este maica pierzaniei.

Despre ascultare și tăierea voii

Fiilor, osteniți-vă să vă tăiați voia voastră în toate. Căci ca jertfă se socotește omului tăierea voii și aceasta înseamnă acel: Pentru tine suntem uciși toată ziua, socotiți am fost ca oi de junghiere. Cunoscut să vă fie vouă că este cu neputință, cum spun Părinții, ca cel care are propria pricepere sau propriul gând să se supună sau să urmărească binele aproapelui. Căci cel care renunță la voia lui înaintea aproapelui este limpede că mintea lui vede virtuțile. Iar cel care ține la voia lui în relația lui cu aproapele este limpede că bolește de ignoranță. Cel care renunță la voia lui înaintea aproapelui a dobândit smerenia întru cunoștință. Iar cel care ține la voia lui bolește de ignoranță și mândrie. Unul ca acesta este deșert de toată virtutea. Căci smerenia și ceea ce o naște pe ea este ascultarea. Și a-și tăia voia proprie întru smerenie fără osteneală și a purta ocara și a suferi batjocuri și a răbda cuvântul aspru și a nu lovi conștiința aproapelui este semnul smereniei, adică iertarea păcatului. Dacă nu le păzim pe acestea, degeaba ne-am lepădat de lume. Zice și Diadoh: „Ascultarea este cunoscută ca cel dintâi bine între toate virtuțile începătoare, fiindcă la început leapădă părerea de sine, dar apoi naște în noi smerenia. Pentru aceea devine și ușă a dragostei celei către Dumnezeu pentru cei care o primesc cu bucurie. Pe aceasta lepădând-o Adam, a alunecat în fundul tartarului. Pe aceasta iubind-o Domnul, prin cuvântul iconomiei, a ascultat până la cruce și moarte Tatălui Său. Trebuie, așadar, ca cei care s-au angajat în lupta împotriva trufiei diavolului să se îngrijească mai întâi de acest bine. Căci aceasta ne va arăta nouă fără de înșelare celor ce înaintăm toate cărările virtuților”. Și Marele Vasile: „Adevărata și desăvârșita ascultare a celor supuși către egumen în aceasta se arată, nu numai a se depărta de rele după sfatul proestosului, dar nici pe cele bune să nu le facă fără voia lui. Căci înfrânarea și orice rea pătimire sunt ceva folositor. Dar dacă cineva urmând propriilor porniri va face ceea ce îi place lui, și dacă proestosul îl sfătuiește și el nu se supune, păcatul neascultării va fi mai mare decât fapta bună pe care o împlinește. Căci cel care se opune autorității se opune poruncii lui Dumnezeu. Și plata ascultării este mai mare decât fapta izbândită prin înfrânare. (...) Pentru aceea, vă rog pe voi, fiilor, agonisiți-vă ascultarea fără împotrivire. Căci ascultarea este maica vieții veșnice, iar neascultarea este maica pierzaniei.

(extras din Viața Sfântului Chiril Fileotul*, traducere de Laura Enache, în pregătire pentru Editura Doxologia)

*călugăr trac de la anul 1100

Traducere și adaptare: