Profilaxia bolilor este chezăşia vieţii sănătoase. Toată lumea ştie lucrul acesta, însă, din păcate, oamenii au uneori o atitudine foarte neglijentă faţă de sănătatea trupească, dar mai ales faţă de sănătatea duhovnicească a familiei lor.

Adeseori amânăm consultul medical până când nu mai avem putere să răbdăm suferinţa. Până în acel moment ni se pare că boala o să treacă singură. Şi în viaţa de familie oamenii încep să se gândească la faptul că viaţa lor de cuplu are nevoie de tratament numai atunci când se află în pragul divorţului. Se duc la preot, se duc la psiholog să ceară sfat atunci când este deja greu să mai fie ajutaţi.

Ranchiunile, reproşurile, ostilitatea se acumulează ani la rând ca un bulgăre imens de zăpadă, iar soţii nu prea mai cred că pot reface relaţia pe care o aveau la începutul căsniciei – deşi eu sunt convins că, dacă oamenii vor cu sinceritate să se ajute pe ei înşişi şi să-şi ajute familia în vederea îmbunătăţirii relaţiilor din sânul ei, nu există situaţii fără speranţă. Chiar şi atunci când deocamdată una singură dintre părţi caută pacea şi dragostea, există toate şansele ca situaţia să fie îmbunătăţită, numai să vrea asta şi soţii. Cum se spune, „Dumnezeu îi dă omului, dar nu îi bagă în traistă”.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 49-50)