Cuviosul Ioan Monahul, de la Mănăstirea Voroneţ (secolele XV-XVI)

Smeritul nevoitor Ioan, venind de mic în mănăstire, era unul din ucenicii de chilie ai Sfântului Daniil Sihastrul, împlinind cu mare osârdie această ascultare pentru mai mult de 15 ani. El povăţuia pe credincioşi la chilia marelui sihastru, ajuta pe cei bolnavi care veneau pentru vindecare, aducea cele de nevoie pentru hrană, iar la timpul cuvenit mergea la biserică şi era tuturor iubit pentru blândeţea lui.

Ajungând la vârsta de 18 ani, a fost făcut călugăr, luând jugul lui Hristos cu îndemnul şi „cu rugăciunile sfânt părintelui nostru Daniil cel Nou...”. Căci, fiind iubit foarte cuviosului, neîncetat se ruga pentru dânsul şi îl povăţuia pe calea mântuirii. Răposând dascălul şi părintele său duhovnicesc, monahul Ioan se îndeletnicea cu scrierea cărţilor bisericeşti, căci era un bun caligraf. Mai târziu s-a nevoit un timp la Mănăstirea Probota, apoi a făcut câţiva ani ascultare pe lângă Mitropolitul Grigorie Roşca († 1570), cu care a fost dimpreună ucenic al Sfântului Daniil.

Printre cărţile copiate de monahul Ioan se numără şi o carte cu conţinut patristic, Cuvintele Sfântului Efrem Sirul, pe care smeritul caligraf o scrie prin anul 1550 pentru mănăstirea de metanie. În însemnarea de pe carte scrie: „...cu învăţătura Mitropolitului Grigorie... am dorit din inimă şi am dat din dreapta mea agonisită şi am făcut această carte, numită a Sfântului Efrem, şi am dat-o la Mănăstirea Voroneţului... unde din fragedă tinereţe şi din copilărie m-am făgăduit lui Dumnezeu, cu rugăciunile sfânt părintelui nostru Daniil cel Nou şi unde am primit mântuitorul şi îngerescul cin ...”.

Deci, retrăgându-se la metanie şi mai trăind puţini ani, s-a strămutat cu pace la cereştile lăcaşuri.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 135-136)