Umbra Apostolului Petru – vindecare prin credință

Minuni - Vindecări - Vedenii

Umbra Apostolului Petru – vindecare prin credință

    • Sfântul Apostol Petru
      Umbra Apostolului Petru – vindecare prin credință / Foto: Oana Nechifor

      Umbra Apostolului Petru – vindecare prin credință / Foto: Oana Nechifor

Tot mai mulţi erau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei, încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei.

Apostolii făceau semne şi minuni multe în rândul poporului care îi preamărea. Tot mai mulţi erau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei, „încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau” (Fapte 5, 15-16).

Această umbrire nu s-a petrecut în timpul vieţii lui Iisus. Dar vedeţi aici ce le-a spus Iisus că avea să se întâmple, că „cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Măduc la Tatăl” (Ioan 14, 12).

(Extras din Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe. Luna iunie, Editura Doxologia)