Ca Episcop-Vicar, dar şi ca Arhiepiscop, Înaltpreasfinţia Sa a fost şi este un exemplu de bună chivernisire a patrimoniului spiritual şi material al Bisericii coordonând, totodată, ca un adevărat păstor, viaţa liturgică, pastoral-misionară, culturală, edilitară, socială şi duhovnicească a parohiilor, schiturilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei. În diriguirea acestora s-a vădit formarea sa în cele mai prestigioase universităţi din Mănăstirile Sihăstria, Tarcău, Bistriţa şi Catedrala Mitropolitană din Iaşi, dar şi ca sfetnic al Patriarhului Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei; acestei formări i se adaugă contribuţia iluştrilor profesori din ţară, de la Institutul Teologic din Bucureşti (1976-1980), precum inegalabilul Părinte Academician Dumitru Stăniloae, dar şi din străinătate, de la Institutul „Saint Serge” – Paris (1991-2000), precum reputaţii teologi Olivier Clement şi Boris Bobrinskoy.

Cultural – la nivel de eparhie – Înaltpreasfinţia Sa a prezidat numeroase conferinţe preoţeşti, sinaxe monahale şi simpozioane, a acordat nenumărate interviuri la diferite posturi de radio şi televiziune şi a organizat – în cadrul eparhiei – seri culturale susţinute de către preoţi, duhovnici, profesori, scriitori, artişti ş.a., după modelul întâlnirilor organizate în Occident, unde Înaltpreasfinţia Sa, în cei 10 ani de studii, a legat nenumărate prietenii cu oameni de mare ţinută intelectuală, francezi, ruşi şi de alte naţionalităţi, stabiliţi în această ţară cosmopolită în urma exodului politic, cu care adesea se întâlnea, în sinaxe culturale şi spirituale, la Mănăstirea Rosiers, ctitoria sa de suflet, dar şi cu personalităţi ale culturii franceze şi mondiale de origine română, printre care: scriitorul Emil Cioran, naistul Gheorghe Zamfir, părintele Virgil Gheorghiu, regizorul Paul Barbă Neagră, profesorul Elvira Popescu, R. Poghire sau Duiliu Alexandru Sfinţescu, unul dintre cei mai mari proiectanţi de clădiri cu structuri metalice de după Eiffel, unora dintre aceştia fiindu-le şi părinte duhovnicesc.

În Franţa – dincolo de faptul că a convertit la Ortodoxie nenumărate persoane şi personalităţi de diferite confesiuni – Înaltpreasfinţia Sa a editat publicaţia „Rejui-toi” – Bucură-te, un fel de buletin oficial de cateheză şi informare ortodoxă a Mănăstirii „Buna-Vestire” de la Rosiers, pe care a fondat-o în 1992, la scurt timp după ajungerea sa în Galia de altădată, dorindu-şi, astfel, cu toată fiinţa sa, ca unul care a strălucit din copilărie, prin râvna sa pentru Hristos şi Biserică, ca această hrană duhovnicească – de cele mai multe ori convertită în cuvântul scris şi rostit, în meditaţii, predici şi conferinţe ţinute în ţară şi străinătate (de pildă, la Sorbona, sub genericul „L'Église face à la modernité. Point de vue orthodoxe” a ţinut mai multe conferinţe de cunoaştere a Ortodoxiei) – să ajungă la cât mai mulţi fii ai Bisericii spre luminarea minţii şi a sufletului.

Prin cele peste 150 de articole publicate în diferite reviste din ţară şi străinătate şi peste 20 de volume apărute sub egida Editurii Filocalia – ctitorită în 2001, la scurt timp după hirotonirea sa întru arhiereu – cărora li se adaugă volumele de poeme, care sunt de o frumuseţe nestemată, slujbele şi acatistele sfinţilor canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română după 1990, Înaltpreasfinţia Sa a încercat – şi cred că în cea mai mare parte a şi reuşit – să transmită adevărul revelat, pe înţelesul „omului recent”, destul de „mediocru spiritual”; a încercat să-l înveţe cum să-şi îmbunătăţească relaţia cu Dumnezeu, hrănindu-se – totodată – nu doar cu pâine, ci şi cu cuvântul Scripturilor şi al Sfinţilor Părinţi. Că în contemporaneitate sunt mulţi, nu puţini, care se hrănesc mai mult din nenorocirile altora este o altă problemă, din păcate, foarte greu de stârpit.

Educaţional, Înaltpreasfinţia Sa – în cele aproape două decenii de slujire episcopală – a acordat o atenţie sporită tinerilor, atât din şcolile de stat situate pe raza Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cât şi tinerilor din şcolile teologice, implicându-se – totodată – în susţinerea acestora prin diferite programe social-educaţionale; programe prin care s-a urmărit prevenirea abandonului şcolar şi stimularea tinerilor cu posibilităţi financiare reduse, cât şi a celor cu rezultate foarte bune la învăţătură. Multora dintre aceştia le-au fost acordate burse pe tot parcursul anului şcolar şi/ sau universitar. De asemenea, s-a implicat în creşterea duhovnicească a tinerilor – pe fiecare, în parte, tratându-l ca fiind unicul destinatar al iubirii Preamilostivului Dumnezeu – organizând, prin sectorul ce are în atenţie activitatea cu tinerii, tabere în cadrul cărora s-au derulat diferite proiecte educaţionale, pentru ca aceştia – tinerii – să înveţe cum să facă din viaţa lor o doxologie bineplăcută lui Dumnezeu.

Edilitar, Înaltpreasfinţia Sa, prin cuvânt şi, mai ales, prin exemplul personal, a reuşit să mişte inimile celor cu bunăstare – socială şi materială – arătându-le acestor oameni botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi al credinţei ortodoxe cum să folosească dregătoria lor şi plusul de roade pe care l-au primit de la Dumnezeu în anii în care le-au rodit ţarinile. Aşa s-au ctitorit din anul 2000 – de când Înaltpreasfinţia Sa a fost ales în demnitatea episcopală şi până în prezent – peste 160 de biserici noi; peste 200 au fost restaurate şi pictate, iar din dorinţa ca fiecare sat şi cătun să aibă biserică – biserica fiind cea care „păstrează comuniunea între generaţii” şi dă „siguranţă şi speranţă”, după cuvântul Înaltpreasfinţiei Sale – a pus piatra de temelie a peste 100 de biserici, hirotonind – totodată – peste 350 de tineri în treapta de diacon şi preot. Deşi numărul lăcaşurilor de cult în eparhie a sporit, iar lucrarea liturgică şi cea pastoral-misionară s-a intensificat – Înaltpreasfinţia Sa slujind anual în toate duminicile, praznicele împărăteşti, sărbătorile mari şi în anumite ocazii în peste 300 parohii, aşa după cum reiese din dările de seamă anuale: Sfânta Liturghie – 130, Sfintele Taine – 50 şi Ierurgii – 120 – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului nu duce lipsă de secte, erezii şi ereziarhi (a se vedea „Fenomenul Secuieni”), care tulbură viaţa Bisericii şi otrăvesc sufletele credincioşilor, întrecând – în comportamentul lor, mai bine zis în neascultarea lor – toate limitele necuviinţei. Oricum, neghina se alege de grâu la vremea secerişului când, potrivit promisiunii, se aruncă în foc şi se arde. Să aşteptăm până atunci şi să vedem dacă Scriptura minte!

Înaltpreasfinţia Sa a efectuat numeroase vizite canonice şi de lucru în toate parohiile din cuprinsul eparhiei pentru a lua act – direct şi personal – de problemele pastoral-misionare şi administrativ-gospodăreşti cu care se confruntă preoţii celor peste 600 de obiective liturgice – parohii, mănăstiri şi schituri – dar şi de stadiul lucrărilor la cele peste 185 de şantiere – biserici, capele, case parohiale şi de prăznuire, aşezăminte social-filantropice – dintre care se evidenţiază cu precădere cele desfăşurate la Catedrala „Înălţarea Domnului” din Bacău, precum şi cele de la Centrul eparhial şi stavropighiile acestuia. Ştiut este faptul că atunci când Înaltpreasfinţia Sa a fost ales în demnitatea de arhiepiscop, toate câte se aflau în incinta Centrului eparhial necesitau intervenţii imediate. Aşa se face că – sub ascultarea Înaltpreasfinţiei Sale – colaboratori din toate cinurile bisericeşti şi straturile sociale au lucrat împreună spre binele Bisericii, aşa încât am putea spune că activitatea din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului reprezintă un model de comuniune şi comunicare, de solicitudine şi iubire sfântă. Sub ascultarea chiriarhului, toţi – fără deosebire – la un ison, au lucrat şi lucrează spre binele Bisericii şi al Ţării. Roadele acestei familii duhovniceşti se vor vădi în timp în toată splendoarea şi puterea lor. Prin darurile bogate cu care Dumnezeu l-a înzestrat şi pe care cu râvnă şi fără de odihnă le-a pus în lucrare, Înaltpreasfinţia Sa a arătat în faptă unitatea şi complementaritatea dintre cultură şi cult, dintre cele materiale şi cele spirituale, dintre viaţa implicată social şi viaţa de rugăciune, dintre viaţa eremitică şi cea cenobică, precum şi binefacerile pe care conlucrarea acestora le aduce.

În cele două decenii de slujire arhierească, Înaltpreasfinţia Sa – dincolo de faptul că a slujit Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi Ierugiile Bisericii de mii de ori, fiind un slujitor prin excelenţă – a ctitorit biserici şi mănăstiri, mărturii vii ale veacului viitor, a scris şi tipărit cărţi, a crescut şi format caractere, îngrijindu-se, deopotrivă, de sănătatea trupească a celor în suferinţă, prin ctitorirea unor aşezăminte sociale şi, în mod cu totul aparte, prin readucerea în ograda Bisericii a clădirii spitalului – ctitorit odinioară de Episcopul Ioanichie al Romanului – care a fost scos într-un timp al istoriei recente, post-decembriste, din proprietatea Bisericii.

Graţie bunei chivernisiri a eparhiei, astăzi, pe tot cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului activează – sub egida Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” de la Hârja şi a Fundaţiei „Episcop Melchisedec Ştefănescu” – peste 40 de centre social-filantropice care răspund nevoilor celor aflaţi în suferinţă, tineri sau bătrâni, persoane cu autism, persoane dependente de droguri sau alcool, persoane vârstnice care necesită îngrijire la domiciliu ş.a. Iar prin diferite programe – printre care „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!” – sunt sprijiniți copiii proveniţi din familii defavorizate ori cu rezultate bune la învăţătură, dar și familiile cu mulţi copii.

Pe toţi, în egală măsură, Înaltpreasfinţia Sa – fiind un filantrop înnăscut – s-a străduit, pe cât i-a fost cu putinţă, să-i ajute – mai ales pe cei care s-au lăsat ajutaţi – să se elibereze de suferinţe, necazuri şi lipsuri şi de toate cele care le întristează viaţa. Or, toate aceste realizări pe care le inventariem acum au fost posibile pentru că Înaltpreasfinţia Sa – trecând peste toate umilinţele, sentimentele şi răutăţile nemeritate ale unor clerici sancţionaţi pentru abateri grave de la morala creştină şi care s-au autoproclamat episcopi sau ale unor credincioşi care nu dau pe la biserică decât dacă au vreun eveniment fericit sau nefericit în familie, deşi nici atunci nu intră în biserică, ci doar sprijină zidurile acesteia – a ştiut să mobilizeze şi să-i pună la lucrare în slujba Bisericii pe toţi deopotrivă – consilieri, preoţi şi stareţi, autorităţi locale şi centrale, directori de instituţii, patroni şi sponsori, prieteni de aproape şi de departe, credincioşi şi credincioase – pentru ca împreună să se înveşnicească prin actul creator.

Pentru toate acestea, la acest moment aniversar din viaţa Înaltpreasfinţiei Sale – în calitatea mea de părinte duhovnicesc, dar şi de fost „contracandidat” (glumesc) la scaunul vlădicesc din Cetatea Romanului şi nu mai puţin în baza unei prietenii în Iisus Hristos care durează de peste patru decenii – îi adresez vlădiciei sale urări de sănătate sufletească şi trupească, rugându-L – totodată – pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să îi umple vistieria inimii cu bogăţii sufleteşti mântuitoare şi să îi dea puteri înnoitoare pentru ca să conducă de la înaltul său tron vlădicesc pe mai departe lucrarea de înviere spirituală şi materială a întregii arhiepiscopii, lucrare prin care să îşi asigure deopotrivă Aici, recunoştinţa credincioşilor Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, iar Dincolo, recompensa cea negrăită a Preasfintei Treimi!

Întru mulţi, buni şi sănătoşi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!